Casa Județeană a Asigurărilor Sociale de Sănătate (CJASS) continuă campania de executare silită a agenților economici pentru a recupera de la aceștia banii datorați în contul fondului de sănătate. Numai în ultima perioadă au fost înaintate somații către 12 firme, patru plîngeri penale, 111 conturi au fost blocate și cîte trei bunuri mobile și alte trei imobile au fost sechestrate. La sfîrșitul lunii februarie, valoarea totală a sumelor care ar fi trebuit recuperate de la agenții economici se ridică la circa 750 de miliarde de lei. „Aproximativ trei sute de miliarde de lei datorate de agenții băcăuani la fondul de sănătate ar putea fi recuperate în următoarea perioadă. Condiția este ca firmele care au solicitat reeșalonări de plăți să-și respecte promisiunea”, ne-a declarat Oana Chelaru, directorul CJASS Bacău. În primele două luni ale acestui an, ar fi trebuit încasate, lunar, cîte 120 de miliarde de lei. Din sumele prognozate, în luna ianuarie s-au încasat 96 de miliarde de lei, iar în luna februarie, 98 de miliarde de lei. În aceste condiții, procentul de încasare a ajuns în luna februarie la 82 la sută, în condițiile în care în luna ianuarie acesta era de circa 80 de procente. (C.B.)
Au crescut încasările la fondul de sănătate
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.