~3 min lectură 0 comentarii

În pădurea Măgura va avea loc primul Maraton Festival din Estul României

Redacția Ziarul de Bacău

Alternosfera, Șuie Paparude, Guess Who și alți mari reprezentanți ai pieței muzicale românești, în primul Maraton Festival din Estul României. „Vara asta, doar o noapte nu-i de ajuns!” este motto-ul sub care băcăuanii, dar nu numai băcăuanii, iubitori de muzică de calitate, artă și relaxare vor petrece trei zile, la începutul lunii august, în cadrul primului Festival de muzică, artă și relaxare din Estul României, eveniment ce va avea loc în pădurea Măgura din județul Bacăueven.maraton.

Mădălina ROTARU

Primele trei zile ale lunii august se anunță cu distracție cât pentru o vară întreagă pentru băcăuani. Aceștia sunt invitați să ia parte, pe 1, 2 și 3 august, la primul Maraton Festival din Estul României, eveniment în care ritmuri live de muzică electronică, rock alternativ și hip-hop vor face să „răsune codrul” și să vibreze inimile, concertele susținute pe două scene de către reprezentanți de seamă ai genurilor amintite fiind „cireșele” de pe multe alte savuroase „torturi” – bazar handmade, work-shop-uri pentru Dj, expoziții, ateliere de creație sau jocuri sportive. Iar când spun reprezentanți de seamă ai pieței muzicale românești, organizatorii nu se dezmint, pe cele două scene urmând să concerteze Dj, artiști și trupe precum: Șuie Paparude, Raresh, Grasu XXL, Alternosfera, Guess Who, Vera, Gojira & Planet H, Dan Andrei, Bass Turbat (Live), Cezar, Toulouse Lautrec, Priku, Maximilian, Herodot
NoiDoi, Argatu, Zotist, Old Skull, Unlocka, Alexandru Jijian, Keeble, Axon,Turmentatu’ & The Gang Bang Unit, Luni la Teatru, Hard Play, Dave, Epitet, Vincentiulian, Infinitu’, Vali Umbra, Power pe Vinyl, VJ Andri, Vid, Masked Toys, Alexandru Rusu, Syl, Mphunk, Charlie, Vygo& Aleka, Horatio.

Loc de campare și garderobă de telefoane mobile

Participanții la Maraton Festival vor avea loc și de tras sufletul, organizatorii pregătind o zonă de campare îngrădită, în care cei care își amplasează corturile vor avea toate facilitățile – dușuri, toalete, pază, accesul în camping fiind de 10 lei/persoană pe toată durata festivalului sau gratuit pentru cei care își achiziționează în avans, pe trei zile, abonamente. Nu vor lipsi zona Food Court sau zona Lounge – cea de lenevit cu perne și umbrare. Vor exista, de asemenea, un „birou” de obiecte pierdute, o „garderobă” de telefoane mobile, un colț cu Internet precum și un punct verde – Green Point – zona de reciclare, unde se vor strânge hârtii și peturi de plastic și aluminiu, cei mai harnici participanți la Maraton oferindu-li-se premii.

Avantaje la abonamente

Publicul care-și va achiziționa din timp abonamente pentru toate cele trei zile de Maraton Festival va avea ceva mai puțini bănuți de scos din buzunare. Achiziționat în avans, adică până pe 28 iulie, prețul unui abonament este de 55 lei, iar achiziționat la intrare este de 75 lei. Un bilet (biletele sunt diponibile doar la intrare) costă joi, 1 august, 25 lei, vineri – 30 lei, iar sâmbătă – 40 lei. Abonamentele se pot achiziționa în avans de la Zebra Club, Pub S4 și City Pub în Bacău, precum și de la The Very Shop din Iași sau Ceainăria Teaz din Piatra Neamț.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.