Municipalitatea bacauana a pus la bataie la sedinta Consiliului Local (CL) Bacau de luna trecuta teren pentru constructia de noi locuinte, destinate tinerilor. Suprafata care a fost transmisa Agentiei Nationale pentru Locuinte este de 3.014 metri patrati si este situata pe strada Teiului 13. Terenul este destinat constructiei de locuinte prin credit ipotecar, care vor fi inchirate de CL Bacau tinerilor. Potrivit legii, s-a propus ca terenul cota indiviza calculat fiecarei locuinte (apartament) sa fie concesionat catre titularul dreptului de proprietate asupra locuintei, pentru toata durata de existenta a constructiilor, iar redeventa sa fie stabilita tot prin hotarire a consilerilor locali, dupa reluarea si receptionarea apartamentului. In municipiul Bacau sint multe solicitari din partea tinerilor pentru obtinerea unei locuinte. Apartamentele prin credit ipotecar pot fi achizitionate de orice persoana interesata, tinerii cu virsta de pina la 35 de ani putind beneficia de o subventie de 20% din valoarea apartamentului contractat, dar nu mai mult de 10.000 euro. Pretul mediu de vinzare ajunge la 500 euro/mp, iar viitoarele apartamentele vor prezenta din proiectare, un confort sporit: termosistem, parchet, gresie, faianta, centrala termica pe fiecare si balcoane închise cu timplarie de aluminiu. Blocurile ANL vor avea în structura lor apartamente cu o camera, doua camere si trei. Din 1998 si pina in 2006 s-au depus 5.145 de solicitari de locuinte la Primaria Bacau. Din 2004 si pina in 2005 au fost aprobate prin Hotariri ale CL Bacau 545 de cereri pentru o locuinta de tip ANL si 198 pentru o casa sociala. In 2006 s-au aprobat 700 de dosare pentru ANL si 135 sociale, iar anul trecut au fost depuse aproape 500 de cereri pentru o casa.
Municipalitatea bacauana a dat teren pentru locuinte ANL
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Cica municipalitatea nu mai are teren pentru retrocedarile solicitate pe legile proprietatii, sta afisul mare cat toate zilele la Biroul cadastru, dar pentru alte destinatii vad ca Primarelul este foarte darnic in campania electorala…Apropos, propunerea lui Spavarache de concesionare a zeci de hectare in intravilan catre o firma de anvergura pentru construirea unui proiect imobiliar a trecut in CL?Cat o fi fost spaga de era asa suparat primarelul ca nu trecuse proiectul la prima sedinta?
gasesc spatiu ALEATOR unui articol din DESTEPTAREA de azi
in care actualul primar este acuzat de cresterea somajului in BACAU.
Cu toate ca am si eu suficiente in a reprosa actualului primar,
consider ca acuza adusa in amintitul ziar este o prostie, o aberatie.
Domnilor de la DESTEPTAREA maine poimane il veti acuza pe
primar ca scaderea natalitatii se datoreaza tot lui,ma astept si la
asa ceva.Eu cred ca va confruntati cu o grava problema de cadre domnilor redactori de la DESTEPTAREA ,angajati tot felul
de ingineri, pompieri, parasutiste, vanzatoare etc care o sa aduca
cotidianul into situatie jenanta. Va garantez ca n-am nici o tangenta
cu politica si nici nu simpatizez cu vreun partid insa cred ca deja
delatiunea si prostul gust au ajuns vectori vostrii de referinta domnilor de la DESTEPTAREA………