Semnificația veșmintelor preoțești

Veșmintele pe care le îmbracă preoții la slujbele religioase, de care se ating cu evlavie și credință credincioșii, îndeplinesc o funcție dublă: una de memorial al Tainei lui Hristos, iar a doua de responsabilizare a pregătirii pentru slujire. În primul caz, veșmintele fiecărei trepte a preoției sacramentale trimit la taina lui Hristos, întrucât diaconia, preoția și episcopatul reprezintă o anumită latură a slujirii Mântuitorului. În al doilea înțeles, veșmintele, prin simbolismul lor, ne arată responsabilitatea și pregătirea pe care trebuie s-o aibă slujitorul, în funcție de treapta lui sacramentală.

Stiharul, cămașa albă, lungă până-n pământ închipuie dumnezeiasca strălucire pe care preotul o slujește prin Evanghelie și îmbrăcămintea cea mai curată a slavei lui Dumnezeu. Albul mai semnifică sfințenia și curățenia naturii umane luată de Hristos, amintind, de asemenea, de Schimbarea la Față, când hainele Sale „s-au făcut strălucitoare și albe precum zăpada”, precum și de giulgiul cu care a fost înfășurat la înmormântare.

În timpul posturilor se îmbracă și culoarea roșie sau neagră, amintind de sângele lui Hristos, de hlamida roșie purtată în timpul Patimilor. Râurile cusute pe stihar, de obicei aplicate printr-un galon – o fâșie frumos împodobită cu cruci sau alte simboluri creștine – reprezintă învățătura pe care preotul trebuie să o dea, după cuvintele Mântuitorului: „Cel ce crede în mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui (Ioan 7,38). Stiharul cu râuri albe și roșii simbolizează sângele și apa care au curs din coasta Mântuitorului pentru viața lumii (Sfântul Simeon al Tesalonicului). Epitrahilul sugerează fâșia cu care Hristos era dus legat de către  farisei la patimă; partea sa dreaptă ne trimite cu gândul la trestia dată Domnului de către ostași în mâna dreaptă, iar partea stângă simbolizează povara crucii, purtată pe umerii Săi (Sfântul Gherman al Constantinopolului). Așezat pe după gât, epitrahilul închipuie atât jugul preoției lui Hristos, cât și puterea harului dumnezeiesc ce se pogoară asupra preotului, iar franjurile cu care se termină închipuiesc sufletele încredințate acestuia spre mântuire. Brâul amintește datoria slujirii preotului, căci face trimitere la ștergarul cu care Mântuitorul S-a încins la Cina Cea de Taină, când a spălat picioarele ucenicilor. Mânecuțele reprezentă puterea lui Dumnezeu, întărindu-l pe omul ce lucrează cele sfinte, dar și legăturile ce au strâns mâinile Domnului când Îl duceau la patima cea de bunăvoie. Felonul sau veșmântul de deasupra simbolizează curăția, sfințenia, bucuria cu care se cuvine să se împodobească sufletește preoții săvârșitori ai Sfintei Liturghii; de asemenea, reprezintă mantia purtată de Mântuitorul în timpul sfintelor Sale Pătimiri (Sfântul Simeon al Tesalonicului).