Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Național Concurs de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri – I. D. Fest, începută pe 14 iulie, a ajuns, sâmbătă, 20 iulie, la final.

După o săptămână plină de jocuri intense, emoții și mai intense, dar și de aplauze, aprecieri și critici (constructive!) deopotrivă, sâmbătă, pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, paretener de bază al organizatorilor I.D. Fest în fiecare an, tinerii actori ai celor șase trupe înscrise în concurs au urcat să-și primească premiile.
Premiul cel mare sau „Best performance” a revenit trupei Heavenly Hell din Timișoara pentru spectacolul „Title”, aceleași trupe revenindu-i premiile pentru „Best use of light” (Cel mai bun joc de lumini), „Best use of music” (Cel mai bun fundal sonor), „Best costumes” (Cele mai bune costume), „Best Stage Direction” (Cea mai bună regie), precum și premiul pentru „Best actress” (Cea mai bună actriță), cel din urmă fiind acordat tuturor celor șapte membre ale trupei care au jucat un personaj colectiv. Pe podium a urcat de asemenea trupa The Knockers din Suceava (spectacolul „Freelancers”), tânărul Eduard Buhac primind premiul pentru „Best original script” (Cel mai bun scenariu), precum și premiul pentru „Best use of english” (Cel mai bun vorbitor de limba engleză). De altfel, The Knockers a fost și trupa de suflet a publicului, acesta acordându-i un premiu special.
Trupa Brainstorming din București, înscrisă în concurs cu piesa „Crises”, a fost premiată prin Carol Ionescu pentru „Best supporting actor” (Cel mai bun actor în rol secundar), iar premiul pentru „Best actor” (Cel mai bun actor) a revenit trupei Hooleelogans din Timișoara pentru jocul tânărului Raul Grădișteanu. Raul a primit de altfel și premiul special oferit de președintele de onoare al juriului, actrița Coca Bloos. Cei mai buni organizatori – I.D. Fest este un festival organizat 100% de tineri, majoritatea liceeni – au fost declarați Alexandra Dârlău și Codrin Ciobanu, iar premiul pentru „mereu un bun profesionist” a revenit tânărului George Bejan. La secțiunea nou introdusă în concurs în acest an – Best One Man Show – au existat doi premianți, băcăuanii Eric Țuțuianu și Cristian Ioan. Juriul, extrem de exigent – format din actori și oameni ai teatrului profesioniști – nu a acordat premiile pentru „Best supporting actress” (Cea mai bună actriță în rol secundar), precum și pentru „Best stage design”. (M. R.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.