~2 min lectură 0 comentarii

Patronii nu se înghesuie să angajeze elevi sau studenți pe timpul vacanțelor

Redacția Ziarul de Bacău

Patronii care angajează elevi sau studenți pe timpul vacanțelor, în baza unui contract individual de muncă, pot beneficia, la cerere, de un stimulent din partea statului. Anul trecut, doar patru angajatori au beneficiat de prevederile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților, întrucât au încadrat 15 elevi și studenți. În prima jumătate a acestui an, însă, un singur angajator a solicitat și, prin urmare, beneficiază de prevederile legii, încadrând 11 elevi și studenți.

act.subventii  angajare vacanta

Contractul trebuie încheiat în condițiile legii pe o durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial. În plus, tinerii care nu au împlinit vârsta majoratului pot presta doar șase ore pe zi (30 de ore pe săptămână).
Subvenția se acordă din bugetul asigurărilor pentru somaj, cuantumul acesteia fiind de 50 la sută din valoarea indicatorului social de referință, adică 250 de lei. Diferența dintre stimulentul lunar acordat și salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii. „Perioada maximă de acordare a stimulentului financiar este de 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic” – a declarat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.