– parcul va fi realizat după modelul celui din Cartierul Nord, va fi păzit și este gândit pentru toate categoriile de vârstă
Primăria Bacău a finalizat un proiect pentru construcția unui nou parc în municipiul Bacău. Acesta va fi amplasat în zona de Sud a orașului, în spatele Colegiului „Dumitru Mangeron”. „Acest nou parc va fi realizat după modelul parcului din Cartierul Nord – a declarat Mihai Șuștac, viceprimarul municipiului Bacău. Pentru că spațiul este mai mic, nu ne va permite să realizăm ce am făcut în zona de Nord, dar sperăm ca băcăuanii să se bucure de acest nou colț verde când va fi finalizat”.
Proiectul noului parc cuprinde două foișoare pentru pensionari, unde aceștia vor putea juca șah, table și sta la umbră, o cabină de pază, parcări ecologice în jurul parcului, spațiul verde va fi asigurat de gazon rulat, se vor monta instalații de irigații, aleile pietonale vor fi pavate, sistemul de iluminat va fi schimbat, se vor monta bănci și coșuri de gunoi. La capitolul spațiu verde vor fi plantați copaci ornamentali și aduse jardiniere cu flori. În ceea ce îi privește pe copii, se vor suplimenta numărul de leagăne, tobogane și alte jucării în aer liber. La final, Primăria Bacău are în vedere și asfaltarea străzilor din jur, la fel cum s-a procedat în Cartierul Nord. „Ne gândim la toate categoriile de vârstă atunci când amenajăm un nou parc și de aceea încercăm să facem spații speciale pentru cei mici, părinți și vârstnici. Suntem în stadiul în care căutăm noi locații în oraș unde putem crea astfel de parcuri, cu zone de relaxare, spații verzi și terenuri de joacă pentru copii”, a precizat viceprimarul Mihai Șuștac.
Ștefan POPA
gabos a zis
In sfarsit se mai construeste si altceva in bacau , in afara de biserici!
dana a zis
speram la cat mai multe proiecte de acest fel!….si intr-adevar bisericile apar ca ciupercile dupa ploaie si ne mai si polueaza fonic duminica si de sarbatori (cine doreste sa asculte slujba cred ca merge la bicerica, restul vor liniste)
vrem spatii verzi cat mai multe si curatenie!
Ang a zis
Un astfel de miniparc se mai poate face pe partea drepta a pasarelei Letea spre sensul catre centrul orasului, chiar dupa trecerea peste calea ferata unde este o parcela inierbata goala, cu o suprafata putin mai mare decat cea a respectivului parc prezentat aici. Singura problema ar fi supratraversarea zonei de catre nioste conducte care se pot ascunde prin plantarea unor arbori.
Diana a zis
N-ar fi rau sa va ocupati si de Parcul Libertatii putin.A ajuns tare urat in unele locuri si nici prea sigur nu este.E pacat ca il lasati in paragina desi e in mijlocul Bacaului.