
O persoană a apelat la ajutorul pompierilor pentru a putea intra în locuința unui bărbat care nu mai răspundea nici la telefon, nici la ușă. Presimțirile sumbre ale solicitantului s-au adeverit în momentul în care proprietarul a fost găsit mort în casă. „Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești – declară lt. Alexandru Balica, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Maior Constantin Ene» Bacău – a intervenit pe strada Sintezei, pentru a debloca ușa de acces în locuința unui bărbat de 60 ani. Accesul în apartament s-a făcut prin forțarea ferestrei de la dormitor. Din păcate, bărbatul a fost găsit decedat în locuință”. La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, însă decesul se instalase de ceva vreme și nu s-a mai putut face nimic pentru proprietarul locuinței. Polițiștii au deschis propria anchetă, iar cadavrul a fost dus la morga Spitalului Onești pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor morții. Se pare că bărbatul era cunoscut cu probleme medicale, iar decesul lui exclude varianta unei morți suspecte. (Ramona IONESCU)
Oneștean găsit mort în casă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.