Subiectul regionalizării este în ultima vreme tot mai abitir pe buzele tuturor. De la opincă la vlădică, toți vorbesc despre ce se va întâmpla când județele vor fi adunate în regiuni. De la simplii angajați din birourile instituțiilor, care freacă trei hârtii de colo-colo și te privesc cu fețe erodate de atâtea lamâi îngurgitate, până la distinșii ministeriabili care își pregătesc coafurile, gulerele de la cămăși sau cravatele pentru a da un interviu la radio, se dezbate problema viitoarelor regiuni. Care va fi capitala? Cum se va face împărțirea? Cum se vor împărți zonele de influență politică? Cum se va schimba organizarea instituțiilor? Ce se va întâmpla cu salariații din actualele deconcentrate? Cine pleacă și cine rămâne?
Dacă pentru mai-marii care ne conduc spre binele lor lucrurile sunt clare, împărțirea se va face după criterii politice, de putere și influență, pentru omul de rând întrebările existențiale sunt cu totul altele. Nu cine va conduce regiunea îl preocupă, ci cât și unde va trebui să umble pentru eliberarea unei adeverințe sau orice alt act mărunt, cum vor veni fondurile europene și cum va fi accesul la bani sau dacă nu cumva vor trebui plătite niște taxe în plus sau mai mari. Pentru salariații pe care ni-i dorim mereu cu zâmbetul pe buze, din spatele ghișeelor prăfuite, preocuparea majoră este siguranța locului de muncă. Prea puțin îi interesează criteriile regionalizării, mai mult scaunul și leafa, care chit că va putea fi mai mică, nu mai contează atât timp că postul rămâne în organigramă. Așa se face că salariații instituțiilor deconcentrate stau călare pe internet după cea mai mică informație despre regionalizare, aceasta firește neafectându-le activitatea curentă, 12 – 14 ore din 24 pe Facebook. Cum până acum nu a fost o dezbatere publică pe seama vreunui proiect cât de cât aproape de realitate, zvonistica este la putere. Modelul european prevede desființarea unor instituții, retrogradarea altora la nivel de servicii, firește cu o treaptă inferioară de salarizare sau mutarea unora în subordinea altora.
Între atâția nervi întinși, pentru că sunt solidar cu viitorul angajaților și nu mă bucur Doamne-ferește de răul lor, nu sunt solidar însă cu cei impertinenți și lipsiți de bun-simț, care își fac treaba și te tratează ca și cum ți-ar da ceva din buzunarul lor, voluntar, mă întreb de ce trebuie să suferim noi toată acestă stare de incertitudine. Pe nervii noștri se revarsă nervii lor, iar ei, guvernanții sunt nepăsători. Pentru că regionalizarea lor nu are nimic de-a face cu regionalizarea noastră!
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns