~4 min lectură • 0 comentarii

Agricultura Guvernului Boc ramine prioritara numai in declaratii (1)

Redacția Ziarul de Bacău

Ultima intilnire a producatorilor agricoli cu reprezentantii Ministerului Agriculturii, care a avut loc saptamina trecuta, si la care au participat si reprezentantii Asociatiei Judeteane a Producatorilor Agricoli Bacau (AJPA), membra a Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), le-a lasat acestora un gust si mai amr decit precedenta. „Ne-au tratat, in continuare, ca pe ultimii oameni – spune presedintele AJPA Bacau, Daniel Ciobanu -, pentru ca ministrul Ilie Sarbu nu a fost prezent, pentru ca si-a delegat secretarii de stat sa stea de vorba cu noi, care nu iau hotariri, ci numai isi noteaza ce le spunem, desi unii nici asta nu o fac. Noi avem probleme serioase cu capitalul de lucru, in special datorita sistemului de subventionare, si, mai mult, am constatat ca guvernantii umbla cu minciuni crase, daca luam in calcul cifrele afisate in bugetul de stat, declaratiile pe care le fac si ceea ce este in realitate”.

Discutiile cu guvernantii au inceput de la declaratiile publice pe care le-au facut la inceputul lunii martie, dar si de la promisiunea din campania electorala ca se vor da 1.500 de lei pe hectar in campania agricola de primavara 2009. Este, desigur, un an de criza, dar tocmai in aceasta situatie agricultura a fost declarata o ramura prioritara, iar sustinerea ei o solutie. In Uniunea Europeana, o jumatate din buget se duce pe subventii in agricultura, pentru a se sustine, in fapt, pretul produselor alimentare care ajung in magazine. „Oamenii politici sint foarte schimbatori si nu mai poti pune nici o baza in ei – spun agricultiorii. Colegii nostri de la Ialomita au calculat, de exemplu, ca toate platile cumulate, umflate, cu care ne scot ochii, adica cei 39 de lei pe hectar pentru motorina, plus subventia pentru creditul agricol, pentru culturile energetice etc. insemna cam 60 de lei pe hectar. Platile directe si platile complementare inseamna cam 460 de lei pe hectar. Restul este minciuna, pina la 1.500 de lei. In alte judete, presa a preluat aceste date ale lor ca fiind reale si au inceput campanii cu tenta impotriva producatorilor agricoli, care chipurile nu ar mai avea motive sa ceara bani. Dar banii se dau numai in presa, nu si in realitate. Prea sint mediatizate aceste minciuni”.

Subventiile intra la apa

Guvernul a anuntat ca au fost subventionate culturile de primavara cu 55% din costurile de productie estimate. Dar se impauneraza cu subventiile ramase neplatite pe 2008, adaugate in bugetul pe anul 2009. Se poate spune, astfel, ca se subventioneaza culturile din 2009? In cazuri fericite, unii producatori au de platit, de exemplu, doar cofinantarea la proiectele din Sapard sau FEADR din acesti bani, dar majoritatea agricultorilor achita cheltuielile de anul trecut. Adica restante la imput-uri (ingrasaminte, pesticide etc.). „Pentru ca si subventiile pe 2007 s-au dat tirziu, iar agricultorii tot timpul cumpara scump – spune Daniel Ciobanu. Daca s-ar da la timp, de la 1 decembrie al anului curent, s-ar pute cumpara imput-uri la preturile de atunci, nu la cele de mai tirziu, care sint mai mari pe masura ce trece timpul”.

De unde pleaca greseala

Greseala pleaca din dorinta de a se demonstra ca Guvernul se tine de cuvint si realizeaza ce au promis in campania electorala, cind au spus ca vor da 1.500 de lei pe hectar pentru campania agricola de primvara 2009. Adica 400 de lei plata directa pentru culturile din 2009 (dar care este pentru anul 2008, de fapt, pentru ca platile trebuiau incepute de la 1 decembrie). Alti vreo 39 de lei sint pentru motorina, dar care se dau numai pentru 57% din suprafata. Deci cei 39 de lei sint mai mici cu 43%, adica numai 22 – 23 de lei, tot pentru anul 2008. Abia acum ajungem la alti 718 lei subventie pentru credite de productie. In bugetul 2009, pentru credite agricole de productie a fost repartizata o suma de 150 de milioane de lei. Insa in declaratiile guvernantilor apare, deseori, suma de 161 de milioane. „Cifrele nu bat, si este inca o dovada de seriozitatea cu care se trateaza problema agriculturii – opineaza presedintele AJPA. Bun, dar numai la cele 150 de milioane daca socotom, cu cei 718 lei pe hactar se pot acoperi numai lucrari pe 208.00 de hactare, din cele circa cinci milioane cultivate in Romania in aceasta primavara. Iata inca o minciuna pe fata. Deci, putem spune ca la Legea creditului agricol noi avem bani doar pentru ceva mai mult de 200.000 de hectare”.
Asupra acestor observatii ale agricultorilor vom reveni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.