Modificările la noul Cod Rutier care conțin importante schimbări pentru conducătorii auto au intrat în vigoare. Conform noului cod dacă șoferii transportă persoane în stare de ebrietate sunt pasibili de amenzi drastice.
Mai mult, conducătorii vehiculelor pe două roți vor fi obligați să aibă asupra lor actul de identitate. Toți șoferii au interzis să circule pe acostamentul drumului, așa numita bandă de urgență. Excepție fac bicicliștii, care pot folosi acostamentul, dacă nu dispun de piste special amenajate și nu pun în pericol circulația. Posesorii de permis auto categoria B, BE, C sau CE au dreptul mai nou să conducă și tractoare.
Șoferii cu permis B au voie să conducă tractoare cu masa maximă de 3,5 tone plus remorcă, iar șoferii cu permis C au voie și cu tractoare mai mari. În plus, noile prevederi privind examenul pentru permisul auto stipulează că proba teoretică, sau „sala”, cum mai este cunoscută, este valabilă timp de un an de la data promovării. (Ștefan POPA)

Stimati ziaristi, una e acostamentul si alta e banda de urgenta!!!