Mai multi bacauani, aflind de faptul ca de 1 si 2 mai la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) se lucreaza, i-au apelat pe inspectori cu incredere, pe cale telefonica, in speranta ca acestia le vor apara drepturile ce le-au fost incalcate. Unele sesizari au fost cel putin hazlii, inspectorii fiind pusi in situatia de a nu prea sti cum sa le solutioneze. Printre acestea se afla si apelul telefonic al unui bacauan care, la primele ore ale diminetii de joi, 1 mai, a reclamat faptul ca societatea de asigurari nu vrea sa reinnoiasca asigurarea pentru calul sau. O alta persoana, in aceeasi zi, a sunat la OJPC nemultumita de faptul ca frunzele de podbal cumparate cu citeva zile inainte din piata erau de fapt frunze de captalan. Simbata, 3 mai, inspectorii au mai primit un apel. De data aceasta, sesizarea a fost legata de faptul ca un bacauan nu are semnal TV. Reclamatia nu era adresata, insa, impotriva unui furnizor de astfel de servicii, ci a unui arbore care a infrunzit, atingind antena din fata geamului reclamantului. Mai mult decit atit, cetateanul a declarat ca nu doreste sub nici o forma taierea copacului sau macar a crengilor vinovate. „Toate aceste sesizari le-am primit in zilele de 1, 2 si 3 mai, pe cale telefonica. Am fost pusi in situatia de a nu sti ce sa raspundem cetatenilor. Pe de o parte, ne-am amuzat, pe de alta, a trebuit sa-i tratam cu seriozitate. I-am sfatuit si noi cum ne-am priceput, dar inclin sa cred ca multe sesizari au venit, totusi, din partea unor persoane cu simtul umorului”, a declarat Mirel Miclaus, inspector sef la OJPC Bacau. Potrivit acestuia, au fost doar citeva reclamatii care fac obiectul de activitate al Oficiului, urmind ca in zilele urmatoare ele sa fie solutionate conform legii.
Un bacauan a reclamat copacul din fata geamului la Protectia Consumatorului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
=))