1.000 de euro pensia minimă?!

Pentru bătrânii care au fost condamnați să trăiască în România de astăzi, întrebarea din titlu poate fi o glumă proastă. Și totuși!… Dacă am avea conducători înțelepți și cunoscători a celor ce se întâmplă prin lume, o asemenea perspectivă optimistă ar deveni realizabilă în cel mai scurt timp.

Zilele trecute, o știre economică a trecut aproape neobservată: „Fondul Suveran de Investiții al Norvegiei, cu active de aproape 557 miliarde euro, a realizat anul trecut primele investiții pe Bursa de la București, potrivit raportului anual al Fondului”, relatează „Ziarul Financiar”. Astfel, Fondul a cumpărat acțiuni BRD, Banca Transilvania, Transgaz, Transelectrica și OMV Petrom. La aceastea se adaugă un pachet de 1,14% din acțiunile Bursei de Valori București. Veți întreba ce are Norvegia cu pensiile românilor? În mod direct, mai nimic, însă ar fi un bun exemplu sistemul norvegian. Acest Fond Suveran se numește, din 2006, prin decizia Parlamentului de la Oslo, Fondul Guvernamental de Pensii – Global. Este principala sursă pentru plata pensiilor în Norvegia. Acest fond a fost creat, în 1990, pentru a strânge redevențele pentru petrolul din Martea Nordului. Resursele naturale, minerale și energetice (aur, neferoase, gaze de șist, petrol, marmoră etc.), aparțin poporului. În aceste condiții, veniturile statului din licențele de exploatare trebuie să se întoarcă, direct și nemijlocit, la popor. În Alaska, un fond similar acordă fiecărui rezident din statul respectiv, anual, cecuri cu dividendele obținute din investiții. În 1982, valoarea unui cec era de 1.000 de dolari, iar în anii din urmă a ajuns la 23.000 de dolari de persoană.

Să revenim la Norvegia, țară europeană, monarhie constituțională, stat în care normele democratice nu pot fi puse la îndoială. Acest Fond Suveran de Pensii este cel mai mare de pe continent și al treilea din lume (după cel din Emiratele Unite și cel al Chinei). Cu active de cinci ori mai mari decât PIB-ul României, acest Fond este administrat de Banca Centrală a Norvegiei, instituție independentă de Ministerul de Finanțe, iar strategiile de investiții sunt aprobate de reprezentanții poporului suveran, adică Parlamentul de la Oslo. Face numai investiții externe și doar surplusul de profit (față de ținta anuală stabilită) este dirijat către acoperirea unui eventual deficit bugetar. Totul rămâne la Fondul de Pensii, pentru ca oamenii care au muncit o viață să aibă bătrânețile asigurate.
La noi, toți panglicarii politici s-au înfruptat din privatizarea averii comuniste.

Banii încasați – puțini și, de multe ori, trecuți la capitolul „secret de stat” – au intrat în buzunarele unor escroci cu protecție oficială, dacă nu au fost „înghițiți” de sacul fără fund al Bugetului de Stat. Aiureala cu „fondurile private de pensii” a dat faliment în nenumărate țări. Suntem obligați să plătim lunar contribuția la pensii, iar Guvernul virează o bună parte din acești bani către entități ce pot falimenta în orice clipă. Dacă „Doi pisoi” SRL poate administra un fond de pensii, de ce Statul român nu este în stare (printr-o structură instituțională) să gospodărească fondul de pensii precum norvegienii? Pe vremea când era premier, MRU a răspuns iritat la această întrebare: „Noi nu suntem Norvegia!”… Dar vrem măcar?
Ștefan RADU