Doi bicicliști au fost implicați în accidente rutiere și au avut nevoie de îngrijiri medicale la spital. Unul i-a tăiat calea unei mașini, iar celălalt s-a dezechilibrat și s-a autoaccidentat.
Ramona IONESCU
Mersul pe bicicletă s-a dovedit a fi periculos pentru doi bărbați care au consumat alcool înainte de a porni la drum. Unul dintre ei este Vasile B., de 75 ani, care, în timp ce mergea pe strada Viitorului din Bacău a intrat în coliziune cu mașina condusă regulamentar de Vasile N., 77 de ani, din Bacău. „În urma evenimentului – declară inspectorul principal Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău – biciclistul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist, iar în cazul șoferului, valoarea indicată de aparat a fost de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor bărbați le-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”. Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și i-au reținut șoferului permisul de conducere pentru consum de alcool.
Dezechilibrat de alcool
Cea de-a doua victimă este din comuna Buciumi. Polițiștii oneșteni au fost anunțați despre faptul că în afara comunei Buciumi, un biciclist se află căzut pe șosea și sângerează. O echipă de cercetare s-a dus la fața locului și l-a identificat pe biciclistul accidentat în persoana lui Ion T., de 54 ani. Bărbatul căzuse pe șosea după ce s-a dezechilibrat. „Biciclistul – declară Butnaru – a fost transportat la Spitalul Onești unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns