~2 min lectură 2 comentarii

Accident spectaculos în centrul Bacăului

Redacția Ziarul de Bacău

Un accident spectaculos a avut loc ieri, în jurul prânzului, în zona fântânii arteziene de la Policlinica cu plată din Bacău, la locul cunoscut băcăuanilor „La ciupercuțe”.

Un autoturism Dacia Logan, al cărui șofer de 24 de ani încerca să se înscrie de pe drumul secundar pe cel principal, a fost acroșat violent de un altul marca Peugeot 307mw, condus de un șofer de 34 de ani, care circula regulamentar spre direcția Spitalul Județean. Martorii au relatat că accidentul s-a produs în condițiile în care un autobuz aflat pe aceeași direcție de mers cu Peugeot-ul i-a dat „flashuri” Loganului să se înscrie pe drumul principal, încetinind până la oprire, gest pe care, din păcate, șoferul Peugeot-ului, aflat mai în urma mijlocului de transport în comun, nu l-a înțeles și și-a continuat mersul, având loc astfel impactul. Astfel că, derutat de apariția neregulamentară a Loganului, conducătorul mașinii Peugeot, în urma împactului a ajuns cu roțile din dreapta ale mașinii exact pe marginea fântânii arteziene.

Imediat, la fața locului au apărut un echipaj de la Ambulanță și unul de la Poliție, care se afla în zonă. Din fericire, la prima vedere, incidentul auto nu s-a soldat cu răniți, însă femeia care se afla pe scaunul din dreapta al Peugeot-ului, puternic șocată de impact, a fost dusă la Urgențe pentru investigații. Cel mai probabil, șoferul din cauza căruia s-a petrecut accidentul va rămâne pieton pe o perioadă de trei luni, iar dacă se va constata că, în urma tamponării, pasagera a suferit și răni, se va pricopsi și cu un dosar de cercetare penală. (Florentin RADU, Ramona IONESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. j
    je
    20 august 2013, 06:11
    0

    daca maica-ta e lovita de masina, ziarist cenzurator si mic ce esti, cum ai reactiona daca politia te-ar suna sa-ti zica ca are o veste ”spectaculoasa” pentru tine?
    P.S. faptul ca stergeti comentariile care va dezaproba arata cat de complexati si marunti sunteti

  2. T
    Tabacaru Dumitru
    21 august 2013, 17:42
    0

    acelasi scenariu de accident am patit cand eram la Ziarul de Bacau-(Difuzare)-in 2008-un sofer de autobuz „amabil” a invitat un Matiz ce iesea de la Scoala 2 sa treaca prin fata lui -perpendicular-moment in care eu circulam paralel cu autobuzul fiind lovit lateral fara sa am timp de reactie.Ma intreb daca nu este vorba despre acelasi sofer „amabil” care se distreaza -cu concurenta unora care incalca regulile de circulatie.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.