Ministerul Educației și Cercetării (MEC) intenționează să rezolve problema cadrelor didactice suplinitoare necalificate din mediul rural cu ajutorul unor „caravane educaționale”, al căror scop este de a-i profesionaliza pe dascălii care au absolvit o facultate nedidactică. „În școlile din mediul rural vor fi acceptați ca suplinitori doar absolvenți de învățămînt superior, nici un absolvent de liceu nemaiputînd ocupa vreun post la catedră. Rolul unităților mobile este de a-i califica pe acești profesori care provin din rîndul licențiaților unor facultăți cu profil nedidactic”, a explicat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Botezat „Relansarea învățămîntului rural”, proiectul va fi lansat pe 1 iunie 2003, va dura șase ani și va fi susținut de mentori care vor proveni din rîndul profesorilor cu renume în județ. „Pe tot parcursul proiectului, mentorii vor avea catedrele rezervate și salarii constitente. Din cîte am înțeles, nivelul acestora va fi de circa trei ori mai mare decît salariul unui inspector general. În ceea ce-i privește pe cursanți, aceștia vor primi, pe parcursul cursurilor, burse”, a mai spus șeful Inspectoratului Școlar. Cursurile se vor organiza pe zone, în funcție de gradul de sărăcie și starea de dezvoltare a unităților școlare din zonă. (Eduard CUCU)
Suplinitorii necalificați din mediul rural vor fi școliți de mentori migratori
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.