– au fost depistaţi 25 de suspecţi, 13 persoane au fost reţinute, au fost prinși un urmărit internaţional şi un posesor de mandat
Nu mai puţin de 25 de suspecți de săvârşirea unor infracțiuni au fost depistați de polițiști în cadrul acțiunilor desfășurate marţi în județul Bacău, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. Față de 13 persoane s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Au fost prinși un urmărit internațional și un posesor de mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Astfel, polițiștii de investigații criminale l-au depistat în urma unei descinderi efectuate în municipiul Bacău pe Ionuț L., de 30 de ani, din județul Bacău. Acesta era urmărit internațional la solicitarea autorităților olandeze pentru săvârșirea unor infracțiuni de falsificare a mijloacelor electronice de plată. Cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, în baza ordonanței de reținere emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Bacău, urmând a se efectua demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile olandeze.
Totodată, un tânăr de 18 ani, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistat de către polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni. El fusese condamnat de Judecătoria Bacău la o pedeapsă privativă de libertate de un an și opt luni pentru tâlhărie și a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
În cursul aceleiași acţiuni, un bărbat de 44 de ani din comuna Ardeoani și un tânăr de 19 ani din comuna Măgirești au fost depistați de polițiștii moineșteni, care îi suspectează de săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și distrugere. Polițiștii au stabilit că, în timp ce se aflau în incinta unui bar din Ardeoani, cei doi au tulburat ordinea şi liniştea publică, adresând injurii celorlalţi consumatori și au tăiat cu drujba o bârnă a terasei, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 lei. Față de cei doi suspecți s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.
Doi bărbați de 36 și 39 de ani, din comuna Strugari, au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt cercetați pentru furt calificat. Polițiștii au stabilit că cei doi au pătruns în curtea locuinței unui cetățean și dintr-o anexă au sustras o bovină în valoare de 2.000 de lei. Prejudiciul a fost recuperat.
Au mai fost reţinuţi şi Romeo B., de 24 de ani, Ionuţ B., de 28 de ani, ambii din comuna Zemeș, Mihai C., de 21 de ani și Neculai P., de 50 de ani, ambii din Moinești. Din cercetări a rezultat că, în perioada iulie-august, cei patru au săvârșit infracțiuni de lovire, vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri și amenințare. Ei vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propunere de arestare preventivă.
Florin CRĂCIUN
avram antonescu a zis
Gradul de siguranta a cetateanului fie el si turmentat nu este asigurat din astfel de razii sau ma rog actiuni de acest gen. Gradul de siguranta consta in legi ca in China sau tarile arabe sa stie smecherii de frica. Pe cind la noi e cu totul altfel