Nu mai lătra, Grivei, o fac oamenii mai bine

Petru DONE

Aveam o problemă personală, pe care o țineam, evident, pentru mine, dar isterizarea opiniei publice după tragedia din Capitală, în care un copilaș a fost ucis de o haită de câini, o scoate din intimitate. În fiecare dimineață, când plec la serviciu sau ori de câte ori trec pe acolo, ocolesc un anume loc din cartierul meu, Bistrița Lac, din Bacău, unde o gașcă de maidanezi fac legea. Mi-e ciudă că am ajuns în asemenea situație, pentru că mi-s dragi câinii și aș da oricât să am condiții să pot crește unul. La bloc, însă, nu se poate.

Dar, acum nici pe stradă nu mai pot trece liniștit, fără să caut atent, de la distanță, să văd de unde ar putea apărea pericolul canin. Nu am ce mă face, pentru că animalele sunt ca la ele acasă: au culcuș, chiar și câte o cușcă adevărată, au hrană, pentru că mulți miloși le-o oferă. Câinii își urmează astfel instinctul: și-au marcat teritoriile, iar străinul care calcă pe acolo are de a face cu ei. Am pățit-o și eu.

Lângă un bloc, pe strada Livezilor, colț cu Valea Albă, stăpână este cățeaua Veronica. Tratată ca la „pansion” de unii și de alții, Veronica e altfel decât verii ei de pe o stradă paralelă, Nufărului. Pare cea mai bună prietenă a omului, dar dacă în zonă apar oamenii care o îngrijesc, mulți cu patrupedele la obișnuita plimbare, sau dacă are în vizită vecinii de pe Nufărului, își dă pe față „caracterul” de damă parșivă, iar bietul pieton se trezește cu botul ei la manșeta pantalonilor. Legea pe care o face Veronica e clară: interzis străinilor prin zonă!

De câteva zile am înroșit telecomanda televizorului căutând un canal pe care să văd o emisiune de știri normală. Peste tot numai despre câini e vorba. Au mai fost asemenea situații, tot când s-au întâmplat tragedii de genul celei din București. Furia a trecut de fiecare dată, autoritățile au dat câteva exemple de ecarisaj, iar viața a reintrat „în normal”. Nu s-a mișcat nimic.

La noi se spune „Câinii latră, caravana trece”. Dar mai mult parcă latră oamenii, isterizați de situația „de neîndurat” în care am ajuns cu maidanezii. Ce facem, totuși, oameni buni? Sunt cu sutele, cu miile, ne mănâncă de vii. Cine rezolvă problema? S-au pornit, peste tot prin presă, dezbaterile pe acest subiect. Unii o dau pe politică, a ieșit pe post și Traian Băsescu să pună iar piciorul în prag, pentru că premierul Ponta o scaldă timid, ca și în alte situații. Nu facem nimic, avem legi care ne încorsetează, iar asociațiile pentru protecția animalelor ne țin sula în coaste. Nu putem scăpa de câinii vagabonzi și pace!
Am bătut câteva țări din lumea largă, chiar și din nordul Africii sau din Asia Mică. Mă rugam să văd un maidanez, să-mi dau seama în ce limbă latră și dacă, eventual, înțelege românescul „marș!”. N-am văzut! Primarul din Lugoj povestea, însă, alaltăieri, cum a „exportat” el o mie de câini tocmai în Germania și a scos orașul de sub teroare. Ar încăpea, însă, toți maidanezii din România în Occident? Mai bine să rămână aici, să vedem cine latră mai tare: ei sau autoritățile.