O reuniune de lucru a conducerii societății, dedicată căutării soluțiilor de redresare economică a acesteia, a adunat în curte o parte dintre salariați, nemulțumiți de întârzierea lefurilor. Directorii societății spun, însă, că situația poate reintra în normal din luna octombrie.
Petru DONE
Starea de tensiune creată printre salariații societății Servicii Energetice (SE) Moldova Bacău se menține, pentru că oamenii nu au primit lefurile de două luni și jumătate, iar perspective încurajatoare în aces sens – spun ei – nu prea sunt. Ieri, 18 septembrie, conducerea societății s-a întâlnit cu administratorul special al acesteia și cu liderii de sindicat pentru a stabili soluții de redresare economică. Reuniunea a fost un prilej potrivit pentru ca o parte dintre salariați să se adune în fața sediului firmei și să protesteze. Ei au ieșit cu pancarte pe care și-au scris nemulțumirile, multe legate de problemele mari ale societății, create cu mulți ani în urmă.
„Noi știm că discuțiile lor de miercuri nu sunt hotărâtoare – spuneau salariații. Totul se va hotărî de acționarul majoritar, care este firma de stat Electrica. Dar noi am auzit că se vrea iar diminuarea salariilor cu 33%. Bonuri de masă nu mai avem de doi ani. Cu ce trăim? De lucru avem, acum, dar să muncești fără bani e ca în sclavagism. Culmea este că noi avem încărcare pe frontul de lucru, dar ne trimit în săptămâna redusă de lucru. De ce? Numai ca să ne ia din bani. Pe toată Moldova mai suntem 420 de oameni, dar vor să ne reducă la 63. Probabil numai cei care vor mai păzi patrimoniul imens al societății, până va fi vândut.”
Salariații arată cu degetul spre conducere, directorii se apără
Angajații consideră că lipsa de decizie și de răspundere a conducerii executive a societăților din Grupul Eletrica, a consiliilor de administrație și a adunărilor generale ale acționarilor, cât și a acționarului unic (Electrica) au fost factorii care au condus la aducerea lor aproape de în faliment. Oamenii nu-și primesc lefurile, iar această situație îi face să se uite, acum, chiorâș la mașinile luxoase ale unor șefi, despre care spun că încasează salarii consistente. Cu mai bine de o lună în urmă, ei au pichetat, pe aceleași motive, Guvernul și sediul Electrica, dar fără niciun rezultat. Șefii erau plecați, probabil, în concediu.
După analiza făcută ieri, la Bacău, directorul general al SE Moldova, Dan Nicu Pară, era însă mai optimist. „Momentan – ne-a declarat directorul general -, am detensionat situația. E.ON, principalul nostru client, a deblocat un volum important de lucrări, dar problemele vin din urmă și se rezolvă treptat. Sperăm ca în octombrie să intrăm în normal. Noi am asigurat salarii și în perioada când nu am avut de lucru. Acum, la greu, am luat unele măsuri nepopulare, ca reducerea săptămânii de lucru la patru zile. În prezent avem de lucru, însă facturile se decontează la anumite perioade, iar noi doar de acum încolo putem încasa bani. Banii nu-i primești la momentul facturării. De aici un anumit decalaj”.
O istorie sinuoasă
SE Moldova provine din fosta SISEE Moldova – Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice și Electrice, societate cu un patrimoniu uriaș, dar pe care nu au fost întocmite acte, ceea ce actualei societăți nu-i permite participarea la licitații pentru lucrări. De asemenea, la înființarea SE Moldova, prin protocol i-au fost transmise și 115 milioane de lei datorii. Societatea are un patrimoniu uriaș, de care sunt, probabil, interesați mulți. Terenuri în opt județe ale Moldovei, clădiri, coloane auto, dotare tehnică etc. Prin privatizarea filialei de distribuție și furnizare a energiei electrice Electrica Moldova, preluată de E.ON Energie AG-Germania în aprilie 2005, obiectul de activitate al Electrica Serv nu a mai putut fi îndeplinit întrucât s-a modificat mediul concurențial. Aceasta a fost determinată de o strategie a operatorilor de distribuție a energiei electrice privatizați, privind reducerea costurilor de mentenanță prin preluarea unei părți din activitate și renunțarea la unele dintre activități. Electrica Serv, cu structura dimensionată, inițial, pentru a executa lucrări la toate filialele de distribuție ale Electrica, nu a mai reușit să acopere întreaga capacitate a societății. Astfel, o parte din forța de muncă angajată a rămas neocupată, ducând la un rezultat negativ al exercițiului financiar. În decembrie 2008 și ianuarie 2009 au fost făcute concedieri colective și s-a redus numărul total de angajați cu 1.705, până la 8.100, în toată țara. Deși s-a încercat eficientizarea activității, în Moldova, ca și în alte zone, s-au înregistrat rezultate negative, scăderi ale fluxului în numerar și nu s-au mai putut plăti obligațiile la bugetul consolidat al statului.
Viitorul este privatizarea
Acum, Electrica – a mai spus, ieri, Dan Nicu Pară – se află în plin proces de restructurare, impus și de FMI, în care trebuie respecate anumite termene. Astfel, până în aprilie 2014, împreună cu celelalte entități din Grupul Electrica, filialele vor fi scoase la privatizare. Aceste prefaceri sunt dureroase, pentru că presupun o scădere a veniturilor salariale, o întrerupere în continuitatea lucrărilor (operatorul scoate la licitație când vrea, iar licitația presupune și o marjă de insucces). „Acum am găsit – a precizat directorul general – soluții. O parte care vor rezolva problemele pe termen scurt, altele care vor aduce, sperăm, liniște într-un interval de circa șase luni. Programul de restructurare a Electrica va continua, iar o parte din personal va trebui să plece, printr-o metodă stabilită la nivel de Grup, cu anumite salarii compensatorii. Se lucrează, încă, la acest plan de reorganizare. El nu este bătut în cuie. Aici participă și Ministerul Economiei. Și sperăm ca, după trecerea acestei etape, să rămânem viabili și să putem asigura, fără probleme, existența oamenilor. Avem niște drafturi de reorganizare, cu termeni în limite minime și maxime. Ele vor fi supuse analizei managementului și sindicatului, după care vor fi prezentate, săptămâna viitoare, în Consiliul de Administrație al nostru, apoi la Electrica”.
Lasă un răspuns