Debutul celei de-a III-a ediții a Festivalului „Toamna Bacoviană”, eveniment prin care în perioada 18 – 20 septembrie băcăuanii sunt invitați să-și sărbătorească poetul, George Bacovia, la 132 de ani de la naștere, a lăsat un gust amar.
Asta au simțit cei doar câțiva băcăuani care s-au aflat în cursul după-amiezii de miercuri, 18 septembrie, la statuia poetului din centrul municipiului, acolo unde, în plin văz și vad, o mână de copii foarte talentați și-au jucat rolurile în fața acestora. Doar câțiva băcăuani, să-i numeri pe degete, ceilalți, mulți, purtându-și pașii nepăsători mai departe, neîntorcând măcar capul, nefiind curioși măcar de ceea ce se întâmplă.
E o realitate pe care, cu gust amar, trebuie s-o acceptăm și să ne-o asumăm mai ales noi, cei care, pe rețele de socializare cel puțin – și, se pare, doar atât – ne pretindem indignați de nepăsarea tinerilor din ziua de azi și de nepromvarea valorilor autohtone.
Bacovia-poetul pare uitat de băcăuanii lui. În ciuda acestui fapt, cei puțini care au avut totuși răbdarea să-i privească pe tinerii talentați din mai multe unități de învățământ din municipiu au avut de ce se bucura: balet, poezie, muzică. Protagoniștii, elevi de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” și Școala „Alexandru cel Bun”, chiar dacă pe alocuri stângaci, nu s-au lăsat negativ impresionați de numărul mic de spectatori și și-au dus până la capăt, conștiincios, programul artistic. De altfel, alți elevi au oferit și-n cursul după-amiezei de joi și vor oferi și-n această după-amiază, de la ora, 17.00, alături de scriitori invitați și artiști de muzică folk spectacole pe platforma statuii lui George Bacovia din centrul Bacăului.
Tot din cadrul Festivalului „Toamna Bacoviană” fac parte, vineri, de la ora 10.00, „Colocviile Ateneu” și „Premiile Revistei Ateneu”, activități ce vor avea loc în aula Colegiului Național „Ferdinand I” (ora 10.00), precum și, în intervalul orar 12.00 – 13.00, întâlniri ale scriitorilor cu elevi din colegiile băcăuane.
Tot astăzi, de la ora 16.00, la Casa Memorială „George Bacovia” are loc o întâlnire a scriitorilor care vor discuta pe tema „Început de mileniu – Bacovia”, în același context fiind programate și lansări de cărți.
După spectacolul din fața statuii lui Bacovia, de la ora 19.00, la Centrul „George Apostu” din Bacău se va marca finalul „Toamnei Bacoviene” prin festivități de premiere organizate de Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și Revista „Plumb”.
„Toamna Bacoviană” este un proiect organizat de Consiliul Județean Bacău, în parteneriat cu Primăria Bacău, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Mădălina ROTARU
Raluca COTFAS
Lasă un răspuns