Fundația pentru Educație Dezvoltare și Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” Bacău continuă implementarea proiectului „Conservarea speciilor și habitatelor din ariile protejate Creasta Nemirei și Slănic”. Proiectul este localizat în Regiunea Nord-Est Moldova pe teritoriul a două județe: Bacău și Covasna.
Proiectul se desfășoară pe teritoriul orașelor Dărmănești și Slănic Moldova din județul nostru și comunele Lemnia și Poian din Covasna. „Întregul teritoriu al celor două situri este vizat direct, ca și locație de desfășurare a proiectului, deoarece acesta are ca obiectiv principal asigurarea stării de conservare favorabilă a speciilor și habitatelor de interes național/comunitar din cele două arii protejate – a declarat Carmen Silitră, președintele fundației băcăuane. Monitorizarea stării de conservare se face cu echipe de specialiști ce efectuează studii și evaluări pe teren, rezultatele obținute urmând a fi integrate în planurile de management ce urmează a se elabora”.
Prin implementarea proiectului, până în momentul de față s-au realizat hărți în format GIS cu limitele ariilor protejate, a formelor de proprietate asupra terenurilor și a regimului de administrare și a folosinței terenurilor, s-a elaborat o bază de date funcțională pentru stocarea informațiilor culese de pe teren. „O atenție deosebită se acordă activităților de informare, conștientizare care se adresează unui grup țintă format din autorități locale, populație, vizitatori, custozii celor două arii, generația tânără și profesorii lor, oameni de afaceri, mass media, locuitori din zonă – a mai spus Carmen Silitră. Scopul acestor activități este de a crește gradul de conștientizare a necesității protecției și conservării biodiversității, pentru că omul trebuie să conviețuiască în armonie cu natura”.
Vor fi distribuite ghiduri de specii și habitate de interes național, pliante cu informații specifice, afișe, roll-upuri, calendare, ghiduri tematice pentru copiii din școlile limitrofe celor două situri și se vor finaliza trei filme scurte. „Pentru a împiedica distrugerea mediului natural trebuie să înțelegem că de acțiunile noastre depinde viitorul acestor arii protejate și a elementelor sale caracteristice” – a precizat președintele Fundației „Brâncoveanu”.
Valoarea totală a proiectului este de 2.788.002 lei și este finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecția naturii, Domeniul major de intervenție – dezvoltarea infrastructurii și a planurilor de management pentru protejarea biodiversității și rețelei Natura 2000. Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns