În dosarul în care este cercetat preotul din cadrul Penitenciarului, Mihai Octavian Balan, sunt implicați, susțin procurorii, mai mulți agenți din Penitenciar. Acum se află în arest preventiv, pe lângă preot, un agent și soția unui deținut care intermedia plasarea telefoanelor mobile celor aflați în detenție. Anchetatorii spun că inculpații erau cei care stabileau sumele de bani ce trebuiau date ca mită angajaților Penitenciarului, cooptând în acest sens și persoane aflate în stare de libertate. „Având în vedere existența datelor și indiciilor temeinice că în dimineața următoare, inculpatul Balan Octavian urma să introducă bunurile primite în Penitenciarul Bacău, la data de 20.09.2013 a fost organizată acțiunea de prindere în flagrant a acestuia, ocazie cu care asupra sa, ascunse în ciorapul de la piciorul stâng, au fost identificate cele două telefoane mobile marca Nokia, precum și suma de 750 lei, despre care inculpatul a declarat că o primise de la A.C.V.” – arată procurorii.
La perchezițiile făcute în spațiile de detenție au fost găsite cinci telefoane mobile.
În referatul procurorilor se mai menționează, de asemenea, că în august și septembrie au fost ridicate din Penitenciar 24 de telefoane mobile și 15 cartele SIM.
În afară de telefoane, se pare că preotul a onorat și o „comandă” de vin din partea deținuților, primit tot de la rude ale acestora.
În fața judecătorilor, preotul Balan a recunoscut, din toate acuzațiile aduse, doar pe cele cuprinse în acțiunea de flagrant.
Agentul de Penitenciar Gabriel Gîrleanu a susținut că nu este vinovat și că în luna august 2013 desfășura activitatea de supraveghere a deținuților în sistem deschis la o fermă din Șerbănești, iar în septembrie 2013 a avut un deces în familie și a fost în concediu.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns