Leapsa-n doi cu schimb de locuri

Judecind dupa febra noii campanii electorale, omul obisnuit traieste sentimentul unei uniformitati obositoare, al carei efect este o sminteala generala, o lume plina de agramati si anormali, un amestec de ris grotesc si accidente cu descarcerari, o lume a simplitatii agitate pina la delir, a idioteniei spasmodice, care pare a sprinta spre neant. Televiziunile intretin nevrotic aceasta stare bezmetica, infantilizind publicul. Ele par ca se adreseaza pulsiunilor primare din om, programind la nesfirsit candidati la demnitati publice, al caror discurs este ca pentru primate, carora trebuie sa le dai doar hrana si posibilitatea de a-si satisface virtual nevoia de violenta. Cine a citit radiografia politicii romanesti , facuta de I. L. Caragiale in schita „1907” nu mai poate fi surprins de actuala stare a clasei politice, intrucit ce a spus el in urma cu 100 de ani e valabil si in zilele noastre. Adica, „partidele politice, in intelesul european al cuvintului – intemeiate pe traditiune de principii si idei – nu exista in Romania”. E o lupta surda si oarba pentru putere „intre doua mari armate. Una sta la putere si le hraneste; alta asteapta flaminzind in opozitie. Cind cei hraniti au devenit impotenti prin nutrire excesiva, factiunea celor flaminzi se agita si provoaca scandaluri. Apoi, o clientela pleaca, alta vine; flaminzii trec la masa, satuii in penitenta”. Asa ca alegerile din Romania (cind nu sint falsificate brutal si pe fata) devin o simpla pivotare, o leapsa-n doi cu schimb de locuri. La schimbul asta, insa, dau navala si se indeasa tot felul de oameni, care ne fac cu ochiul ca doar ei si numai ei ne vor asigura bunastarea si viitorul. Spun si ei ceva, orice, ca sa nu taca din gura, poate, poate pacalesc pe niscaiva fraieri sau necajiti, care se imbulzesc spre citiva mici si-o bere sau spre parangheliile de genul vanghelioanelor de Anul Nou, semanind izbitor cu pomana facuta de Sechelariu in parcul orasului. Asta se numeste mita electorala. Dar, Doamne, cit de neinsemnata!
Pentru mosnegii si babele astea flaminde cred ca mai importanta ar fi inca o „mita” data de Guvern, cu vreo 400 – 500 de lei la pensie. Ar fi indestulatoare si stabila pe termen lung, cu conditia ca inflatia sa poata fi tinuta in friu. O asemenea intentie este vadit contestata de bocitoarele pro prezidentiale, care vad un dezastru economic si o exploatare a celor activi de catre o „specie parazitara”. Ca in pasajul evanghelic in care Iuda, asistind la ungerea cu mir de mare pret a picioarelor lui IIsus, deplingea risipa financiara: „mai bine sa fi vindut mirul si sa se fi dat saracilor”. Adica, mai degraba vinzi raiul ca sa-ti iei adidasi. Iuda apare, astfel, comunistul sau social-democratul arhetipal. „Cu el incepe istoria glorioasa a stingii europene” (A. Plesu). Dar si a celei romanesti.

Vasile PRUTEANU