Sclavii statului bugetofag

Luni, fără să mă surprindă cu adevărat, premierul Ponta a mai comis o bâlbă administrativă antologică. Pe la prânz, viteaz precum croitorașul din poveste, anunța – pentru 2014 – creșteri diferențiate pentru pensii. Spre miezul nopții – după ora de iarnă! – a intervenit public să anunțe că propunerea sa este ilegală: nu pensiile se indexează, ci punctul de pensie, ceea ce face imposibilă diferențierea între beneficiari. Așa știam și noi, însă n-am ajuns miniștri!

În ajun de an electoral, mai toți aleșii devin sensibili la nevoile „persoanelor aflate în dificultate”. Era de așteptat, deci, să-l auzim pe prim-ministru promițând noi ajutoare sociale, creșteri salariale și pensii îndestulătoare. Numai că, în precedentele discursuri, se plângea de marele deficit bugetar, motiv pentru care iarăși a tăiat din banii pentru investiții. Social-democrația – și creația sa, statul social – sunt chestiuni grele, complexe, care nu se rezolvă cu două ironii și niscaiva răsteli către inspectorii de la Fisc. Tânărul Ponta ar trebui să privească atent la cele ce se întâmplă prin Europa, la curentele doctrinare ce se nasc în laboratoarele Trilateralei sau ale Clubului de la Bilderberg. Iar dacă nu înțelege din prima, să-l întrebe pe unul mai inițiat, precum prietenul său Isărescu…

Nu sunt un susținător al teoriei conspirației. Sunt, însă, atent la ceea ce se petrece în spațiul public. În urmă cu mai bine de o lună, tânărul și impetuosul Rege al Olandei, Willem-Alexander, a dat o adevărată probă de cinism politic în fața Parlamentului de la Haga. Cu prilejul citirii bugetului în fața aleșilor, a anunțat „moartea statului social”. Suveranul este purtătorul de mesaj la celor mai importante și influente organizații oculte. De aceea, atunci când afirmă că „din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului XX evoluează încet dar sigur către «o societate participativă», în care se așteaptă ca toți cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile” înseamnă că asta-i direcția către care ne îndreptăm. Adică suntem pe cont propriu! Willem-Alexander o spune direct: „Tuturor celor care pot li se cere să-și asume responsabilitatea pentru propria viață și pentru cea a persoanelor apropiate.” Adio pensii de stat, adio securitate socială, adio servicii medicale sau educaționale finanțate, otova, de către stat. Fiecare trebuie să-și poarte de grijă și – dacă poate! – să mai sprijine și rudele, prietenii sau vecinii. După aproape două secole, „Contractul Social” dintre Stat și Cetățean este pe cale să fie anulat din voința unei singure părți: elita conducătoare.

Din secolul XIX și până acum, statul modern european s-a bazat pe această înțelegere: pe de o parte era asigurată populația din punct de vedere social, educațional sau medical, iar pe de altă parte cetățenul era dator să contribuie material și să răspundă chemării de a apăra teritoriul și interesele externe ale țării. Așa s-au născut statele naționale puternice, economic și militar, susținute de către cetățenii lor. În condițiile abrogării contractului social, de ce aș mai fi obligat să apăr România, să lupt pentru un teritoriu deja vândut de conducători și să mă sacrific pentru un stat care nu-mi oferă vreun avantaj sau beneficiu?! Willem-Alexander ne trimite la Mikhail Bakunin și anarhismul promovat de el. Omenirea trebuie să încerce și altceva…

Ștefan RADU