Cine are un președinte de-nchiriat?

Finalul de octombrie a fost marcat de o vizibilă agitație în rândul partidelor care își caută, disperate, un prezidențiabil. Cu exact un an înainte de startul campaniei electorale pentru alegerea noului chiriaș de la Cotroceni, doar liberalii (respectiv formațiunile din USL) au un candidat credibil și bine definit. Restul sunt într-o confuză căutare. Nu m-ar mira să văd anunțuri la mica publicitate: „Achiziționăm prezidențiabil în leasing.” Ar fi mai ieftin și, dacă se dovedește de proată calitate, îl returnezi la „firma” care ți l-a închiriat… C-așa-i în criză!
Nu insist pe experimente de tipul PNȚCD. Pentru asemenea partide resuscitate doar în ziua când trebuie să vină pensia există Mihai Răzvan Ungureanu, personajul care, dacă n-ar fi existat, trebuia să-l inventăm. Creație a unui grup de ofițeri de informații și a minții diabolice care a scindat România, el strânge, bob cu bob, toate rămășițele de pe scena politică sperând că-i iese de-o ciorbă lungă… N-a fost în stare să conducă un guvern și acum țintește la o țară! Probabil că are convingerea că la Președinție bugetul de protocol este mai mare și poate cumpăra mai multe „cremuțe”, „parfumele” și fripturi din vacă de Kobe…

Chiar și Mugur Isărescu – personaj misterios, adulat și contestat în egală măsură de populație – nu dovedește a avea un „demaraj” suficient de puternic pentru a intra într-un asemenea război. El este omul care, de obicei, intră doar în luptele pe care a aranjat să le câștige. Îi lipsește (deocamdată!) și partidul (partidele?!) care să-l susțină, și mediul economic optimist de odinioară, și niscaiva rezultate pentru buzunarele celor mulți. Insistența cu care a apărat băncile împotriva celor care nu-și mai pot plăti creditele și discursurile (adeseori arogante) în care propăvăduia austeritatea maximă nu cred că i-au adus puncte de popularitate. În sinea lui, probabil, ar dori să-și încheie activitatea publică pe tronul de la Cotroceni. Ar îmbogăți cu un nou element blazonul familiei (care este înregistrat la OSIM și este tipărit pe etichetele sticlelor de vin ce provin din podgoria sa).

Cea mai interesantă (și pe alocuri penibilă) este situația de la PDL. După ce i-a „dezmoștenit” tătucul Băsescu, democrat-liberalii au descoperit că „la umbra stejarului șui” nu a crescut vreun lider mai de soi. Așa că au scos postul de candidat la concurs intern. Gheorghe Falcă, Cătălin Predoiu și o cvasianonimă Simona Crețu își petrec week-end-urile numărând voturile obținute în scrutinurile zonale din filialele proprii. În primele două „raiduri” (din totalul de patru), câștigător detașat (73,31% și, respectiv 87,62%) este fostul avocățel, apoi ministru al Justiției, domn’ Predoiu. Nu spun că Falcă ar avea față de Cotroceni, dar nici tinerelul acesta speriat să nu uite poezia taman când e pe scenă nu promite victoria mult visată. Este, în schimb, partenerul de cursă perfect pentru „marele intelectual fără operă” MRU. Disperarea celor de la PDL de a promova o figură necompromisă (care să dea impresia că sunt la un nou început politic) este înduioșătoare. Mă întreb cum vor convinge un electorat chinuit de lefurile tăiate de Boc, de șomajul pe care l-au creat în vremea guvernării lor, de contractele semnate de ei pentru exploatarea gazelor de șist dacă nu se pot convinge între ei și să aleagă un prezidențiabil adevărat? Vom vedea în mai, la marele sondaj național numit alegeri europarlamentare. Acela-i adevăratul măcel politic, prieteni!
Ștefan RADU