Discursul si propunerile de saptamina trecuta ale presedintelui Traian Basescu la intilnirea cu reprezentantii asociatiilor patronale si a sindicatelor din agricultura nu i-a convins pe fermierii constituiti in Asociatia Judeteana a Producatorilor Agricoli (AJPA) Bacau. Organizatia bacauana, care face parte din Liga Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), a fost reprezentata, la masa rotunda cu tema „Solutii pentru scoaterea din criza a agriculturii românesti si absorbtia rapida a fondurilor europene”, de presedintele Daniel Ciobanu si de vicepresedintele Laurentiu Baciu. „Asa cum ni s-a intimplat si pina acum – ne-a declarat Daniel Ciobanu -, nici la aceasta intilnire nu am avut posibilitatea sa-l vedem pe ministrul Agriculturii, domnul Ilie Sarbu. Am discutat numai cu presedintele Traian Basescu, deci, care insa nu ne-a convins asupra multor puncte de vcedere pe care le-a exprimat, vizavi de solicitarile noastre”.
Agricultorii au ridicat, în discutia cu presedintele, mai multe probleme, printre care nivelul mic al subventiilor si plata lor cu întirziere, dobinzile mari la credite, lipsa unei banci specializate pe creditele din sectorul agricol, asa cum exista în alte tari, concurenta neloiala practicata de producatorii din alte tari, care primesc subventii mai consistente, specula pe piata etc. LAPAR a solicitat, concret, si reducerea dobinzilor la crediutele agricole de la 22 la 4%, ca in Uniunea Europeana, eventual prin capitalizarea CEC Bank, care ar putea deveni o banca pentru agricultura.
„Stiu ca aveti întrebari pentru Executiv, dar eu nu sint exact partea de executiv care va trebuie – a recunoscut presedintele. Ma intereseaza, insa, agricultura si voi transfera mesajul catre Executiv”. Fermierii asteptau raspunsuri clare la intrebarile lor, dare s-au trezit cu un set de intrebari chiar din partea lui Traian Basescu. „Avem 1,2 milioane de fermieri a inceput presedintele. E bine? E rau? Ce solutii am avea sa comasam paminturile? Anul trecut au ramas nelucrate 3,5 milioane de hectare. Cum am ajuns sa importam 70% din alimente? Nu cumva sintem doar un producator de materie prima si nu valorificam productia? Mai exportam si ceva griu, ceva subventie? Cum facem sa putem valorifica, printr-o industrie alimentara performanta productia agricola? Poate facem noi ceva salamuri si mezeluri în tara, dar importam o mare parte din carnea pe care o utilizam în industria de profil”. (Petru DONE)
dianu a zis
catastrofa in agricultura romanesca toata lumea consuma tot ce vine din export bv romanilor!!!! ca baniii castiga in romania si apoi cotizeza la …italienii…nemtiii…si asa mai departe poate sa mai treaca 100 de anii sa se destepte tot incultu care daca tot castiga in afara si trimite banii in tara sa produca si sa consume romaneste macar alimente ca sa nu mai zic de haine si celalate …..desteapta-te romane ca degeaba ai banii daca nu stii sa-i pastrezii si sa invetii sa fii productiv pe termen lung …orcum ce fac guvernatiii de doi lei e ca isi cam bat joc de agricultura si daca ei isi bat joc totii ceilatii invata la fel sa-si bata joc ca doar cultura romanesca tinde spre bataie de joc cu stima si si repesct
DiANU