Cinci tineri băcăuani, elevi la diferite colegii din municipiu, au primit din partea Fundației Comunitare Bacău „Burse de performanță”. Proiectul a fost demarat de organizație în luna septembrie a acestui an, scopul fiind susținerea tinerilor liceeni pentru performanță în educație. Pentru burse, 23 de elevi cu rezultate școlare și extracurriculare de excepție au depus dosare, acestea fiind evaluate de o comisie alcătuită din jurnaliști, oameni de afaceri și reprezentanți ai Fundației, în urma studierii lor fiind stabiliți cinci câștigători, pe cinci secțiuni.
Astfel, în urma aplicării pentru bursă, la secțiunea Științe exacte (matematică, fizică, chimie, biologie), aceasta a fost acordată elevului Vlad Popa (matematică) de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, la secțiunea Științe umaniste (latină) bursa a fost „revendicată” de eleva Roxana Sandu de la aceeași unitate de învățământ, iar la secțiunea Științe tehnico-aplicative (informatică), câștigătoare a fost eleva Bianca Coman, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Alte două burse de performanță s-au acordat, la secțiunea Sport, elevului Andrei Neacșu, de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” și la secțiunea Arte vizuale elevei Diana Balica, de la Colegiul Național de Artă „G. Apostu” din Bacău.
Bursierii au reușit să convingă juriul atât prin rezultatele excepționale obținute la școală, premii locale, naționale și internaționale, cât și prin implicarea constantă în diferite activități de voluntariat, în afara orelor de curs. De asemenea, un criteriu definitoriu pentru acordarea burselor l-a constituit eseul pe care fiecare aplicant a trebuit să-l scrie în domeniul de activitate specific.
Valoarea totală a burselor s-a ridicat la 10.000 lei, în afara de acestea Fundația Comunitară Bacău recompensând, premergător festivității de premiere care a avut loc la finele săptămânii trecute la sediul Inspectoratului Școlar Județean, și performanța în muzică și arte conexe, cu 2.000 lei, în cadrul Festivalului Neghiniță.
De asemenea, din Fondul Pambac în cadrul aceluiași proiect, au fost acordate alte zece burse educaționale.
Mădălina ROTARU
Lasă un răspuns