În scurt timp, din toate farmaciile din România vor fi scoase de la vânzare medicamentele Nizoral, folosite în tratarea micozelor, a anunțat Agenția Națională a Medicamentului. Comisia Europeană a anunțat încă din vară că va interzice, la nivel european, toate medicamentele ce contin ketoconazol, compus ce afectează ficatul.
Comisia Europeană a constatat că incidența toxicității hepatice este mai mare în rândul celor care folosesc medicamentele cu ketoconazol.
„Este o atenționare de la Comisia Europeană care încă nu s-a pus în aplicare la noi – ne-a declarat Tereza Budău, inspector Agenția Națională a Medicamentului – Unitatea Teritorială Bacău. În momentul în care Agenția Națională a Medicamentului ne trimite atenționare oficială, conform procedurii, intrăm în acțiune. Vor fi retrase medicamentele de la vânzare fără nicio problemă și nimeni nu se joacă cu așa ceva, mai ales că amenzile sunt foarte mari.”
În Franța, pastilele de Nizoral au fost retrase de pe piață încă din 2011, iar în Statele Unite există avertismente pentru pacienți. Agenția Europeană a Medicamentului a apreciat că folosirea locală (gel, cremă, șampon etc.) a medicamentelor pe baza de ketoconazol (vândute de diverse laboratoare) rămâne posibilă, având în vedere că riscul ca substanța să intre în circulația sangvină este mai mic. (C. CHIFU)
Lasă un răspuns