Pentru înscrierea la concursul de admitere la Universitatea Bacău, candidații vor completa o cerere de înscriere în care vor menționa, sub semnătură proprie, toate datele solicitate de formularul respectiv, inclusiv opțiunea (acolo unde este cazul) pentru una din formele de învățămînt din universitate. La cererea de înscriere se anexează: diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, însoțită de anexa cu mediile obținute pe parcursul anilor de studii, în original sau copie legalizată. Diploma de bacalaureat și anexa în original vor fi însoțite de copii nelegalizate. Absolvenții de liceu din promoția 2005 pot prezenta, în locul diplomei de bacalaureat, adeverința tip din care să rezulte că au absolvit liceul, media cu care au promovat examenul de bacalaureat și mediile la disciplinele pentru domeniul la care concurează. în dosarul de înscriere vor mai fi: certificatul de naștere, în copie legalizată; adeverință medicală tip eliberată, după caz, de cabinetele medicale școlare, de dispensarul teritorial, de medicul de întreprindere sau de medicul de familie (pentru studenții care susțin concurs de admitere la Facultatea de Educatie Fizica și Sport, adeverința va conține și viza medicului de medicină sportivă cu mențiunea „apt pentru cultura fizică și sport”); trei fotografii, tip buletin de identitate; adeverința de student, copie legalizată după diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta și copie legalizată după anexa la diploma de bacalaureat – în cazul candidaților ce se înscriu la concurs pentru a urma un al doilea domeniu; fotocopie după cartea de identitate/ buletinul de identitate (pagina cu codul numeric personal). Candidațiii care solicită scutire de plată a taxelor de înscriere la concursul de admitere trebuie să aducă actele doveditoare în acest sens. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.