Aniversarea Bătrânei Doamne

Arareori am întâlnit pe cineva care, după mai bine de nouă decenii, să mai fie optimist și entuziast. Doamna România a împlinit 95 de ani! Aniversarea sa este prilej de chermeze pentru nepoții cam zbrehuzi, dornici să trăiască bine pe agoniseala bunicii. Cândva, în copilărie, a avut parte de promisiuni bogate și grijă deosebită. La fel și în adolescență! Era după Marele Război, lumea se bucura de pace și belșug, era tânără, inteligentă și dornică să schimbe lumea. Vocea sa era ascultată de vecinii europeni, conducea Liga Națiunilor, era darnică, hrănea întreg continentul și participa la toate marile proiecte. A dat francezilor oțelul pentru Turnul Eiffel, le-a oferit locuri de muncă italienilor veniți pe șantierele din București în căutarea unei bucăți de pâine, iar pe nemți i-a învățat ce-nseamnă muzica adevărată. Cine s-ar fi gândit, în anii ’30, la cele ce aveau să urmeze?…

Viața nu este o sărbătoare continuă. România a înțeles lecția aceasta acum, la bătrânețe. După două decenii de bunăstare și respect au urmat un război devastator, trei dictaturi consecutive, două cutremure nimicitoare, foametea și descompunerea morală a întregii nații. Astăzi, Bătrâna Doamnă România este de nerecunoscut. Nepoții îi vând averea din casă (și de sub casă!) pentru a huzuri, copiii adoptați, cândva, cu toată dragostea și-au amintit că sunt doar niște „conlocuitori” și vor bucata lor de casă, visează la împărțirea curții comune și cer „reintabularea” averii pe care nu mai au răbdare să o moșteneqască la „termen”. Li se pare că „bătrânica” a trăit prea mult și îi agasează cu grija ei mămoasă.

Nici odraslele proprii nu sunt mai breze. S-au „americanizat”, s-au „europenizat” și-i cer Patriei Mume să fie corporatistă: să producă profit, să fie nemiloasă cu rudele mai sărace și să asigure unei elite epidermice, superficială în credință și principii, o viață fără griji, finanțată din datorii garantate cu tot ce a strâns în 95 de ani România cea Mare. A devenit de-a dreptul rușinos pentru această generație de lideri să vorbească de sacrificiu pentru Țară, de cumpătare, de patriotism. Naționalismul bine temperat, ca formă de expresie politică, socială sau economică, este pus la index de inși alogeni, mari luptători pentru democrația globalizată (Dumnezeu știe ce-o fi și asta!). Propria ta casă trebuie să se transforme în adăpost pentru boschetari, în cămin pentru cei fără de neam. Altfel, ești retrograd, xenofob, antisemit, o relicvă a Evului Mediu. Bătrâna Doamnă România vede cum, la cei 95 de ani ai săi, casa i s-a umplut de mizerii amorale, de urmași fără idealuri și de inși fără identitate de neam și dimensiune istorică. Simbolurile altădată sfinte dispar din panoplia aflată, cândva, la loc de cinste, sub ștergarul de borangic și busuiocul frumos mirositor. Sunt negociate, vândute, pervertite doar pentru beneficiul unei generații decadente de conducători nedemni.
Grea bătrânețe pentru Bătrâna Doamnă România! În atari condiții, cine mai are curajul să se gândească la Marea Aniversare de 100 de ani?…
Ștefan RADU