Anul nu poate să treacă pentru cei mici și cei mai ocrotiți în centrele de protecție socială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău fără tradiționalul spectacol de colinde, urături și dansuri tradiționale specifice Sărbătorilor de Iarnă. Marți, 17 decembrie, rezidenții centrelor precum și copiii aflați în grija asistenților maternali, împreună cu beneficiari și ai altor organizații nonguvernamentale, vor susține încă de la orele dimineții, respectiv 9.30, în curtea DGASPC Bacău, momente cu grijă și pasiune pregă tite de ei prin care vor aduce în atenția celor prezenți colinde și datini strămoșești. După un program bine stabilit, publicul este invitat la sediul instituției pentru a asista, între orele 9.30 – 11.10 la spectacolul susținut de copii, iar între orele 11.10 – 12.45, la spectacolul prezentat de adulții beneficiari ai centrelor de protecție socială.
Lasă un răspuns