Persoanele care au anuntat prin telefon, in doua rinduri, ca la Scoala „George Calinescu” ar exista o bomba, sint in curs de identificare, dupa cum au precizat politistii onesteni, insa identitatea acestora nu fost facuta publica, deocamdata. In schimb, Politia Onesti a anuntat ca autorii amenintarilor vor fi cercetati conform legii privind prevenirea si combaterea terorismului (L 535/2004), iar acestia risca sa fie condamnati la inchisoare, pe o perioada cuprinsa intre 6 luni si 3 ani. In plus, ei vor suporta si toate cheltuielile facute pentru deplasarea la fata locului a organelor de specialitate, de la jandarmi, pompieri si politisti, pina la cadre medicale si pirotehnisti. Reamintim ca, de doua ori, in decurs de numai citeva zile, persoane necunoscute, dar aflate acum in curs de identificare, au telefonat la Politia Onesti, anuntind despre existenta unei bombe la Scoala „George Calinescu”, fapt ce a generat derularea unor proceduri specifice, care au durat ore intregi si care au presupus si evacuarea elevilor si a profesorilor, perturbind intreaga activitate la unitatea de invatamint si in zona. Politistii onesteni au organizat si citeva intilniri cu elevii si profesorii, mai ales de la Scoala „George Calinescu”, unde au fost prezentate si pedepsele pe care le pot primi cei care apeleaza la astfel de amenintari. (George MARTIN)
Lasă un răspuns