O echipă de elevi și profesori de la Colegiul „Grigore Antipa” din Bacău se pregătește intens de plecare în Franța. Nu de tot și nici în călătorie de agrement, ci în cadrul unui proiect bilateral Comenius, coordonat la nivel local de Diana Țârdea, prof. de Limba franceză la unitatea de învățământ amintită, intitulat „Natură și handicapuri fără frontiere”.
Una dintre cele mai recente activități prevăzute în programa proiectului s-a consumat chiar în această vacanță de iarnă, una care pentru 20 de elevi de la „Antipa” a însemnat, dincolo de petrecerea timpului alături de cei dragi de Sărbători, și realizarea unor studii referitoare la infrastructurile turistice din România și capacitatea acestora de a răspunde nevoilor persoanelor cu handicap. „Studiile realizate de elevi au avut în vedere – a spus prof. Diana Țârdea, coordonator de proiect -, în special traseele parcurse de ei împreună cu profesorii lor, în excursii tematice. Studiile reprezintă, de altfel, unul dintre criteriile de eligibilitate pentru selecția lotului de 20 de elevi care vor pleca, alături de patru profesori, în luna mai, în Franța”. Deplasarea va fi la Lycée Professionnel Agricole Cahors le Montat, unitatea parteneră de proiect din Franța, unde, timp de două săptămâni, elevii băcăuani vor fi integrați la cursuri, stagii de practică, vizite de studii, excursii tematice și alte activități extracurriculare. Excursia de lucru în Franța reprezintă cea de-a treia mobilitate din cadrul proiectului, conform unui calendar bine stabilit, proiectul fiind demarat în 2012 și urmând să se încheie 1n 2014.
Lasă un răspuns