Nu rareori aud reproșuri de genul: „Domnule, ca ziarist, nu ești imparțial!” Și ce dacă?! Am afirmat eu undeva, cândva că scopul meu în viață ar fi să-mi dovedesc impațialitatea? La urma, urmei, ce-i imparțialitatea asta?
În primul rând, nu poți fi imparțial între bine și rău, între prostie și genialitate, între cinste și hoție. Nu poți fi imparțial cu mitocănia unor politicieni, cu trădarea unor principii, cu apărarea integrității și intereselor propriei tale familii. Poți – ce-i drept! – să fii fariseu și să-ți ascunzi lașitatea intelectuală prin plasarea „în două luntrii” pe motiv că ești adeptul echilibrului. Nu-ți asumi vreo opinie deranjantă pentru grupurile politico-mafiote și nici nu ratezi ocaziile în care să te afiliezi afirmațiilor la modă lansate de propagandiștii diverselor formațiuni. Așa îți construiești imaginea de ins echilibrat, imparțial, care nu deranjează ordinea lumii. Intelectuali imparțiali au fost și cei care l-au promovat, inițial, pe Hitler, și Iorga atunci când ridica osanale lui Carol al II-lea, și Sadoveanu când din mare maestru mason s-a metamorfozat în umil politruc al lui Gheorghiu-Dej, și „marii oameni de cultură” de astăzi care, mai ieri, acceptau – fremătând de plăcere! – să fie duși cu elicopterul la reședința prezidențială de la Neptun. Mă lipsesc de o asemenea imparțialitate!
De câțiva ani spun tare și răspicat: nu-mi place Traian Băsescu și nici mulți dintre cei care îi populează „curtea”. Aș vota pentru suspendarea lui și mâine considerând că nu are dreptul să-și ducă mandatul până la capăt. Voi susține în scrutinurile viitoare candidații care promit să facă lumină în contorsionata carieră politică și administrativă a acestui personaj. Indiferent că va fi vorba de alegeri locale sau naționale, votul meu se va ghida doar după această regulă. Vin europarlamentarele! Nu mă interesează „parcursul european al României”, nici marile proiecte pentru o Uniune federală. Sunt lucruri care se vor petrece cu sau fără voia noastră. Mă interesează cine îl iubește și cine îl urăște pe Băsescu. Simplu și clar! Candidații „imparțiali”, preocupați doar de „echilibrul relațiilor internaționale”, nu mă conving. Europa își va urma destinul (către imperiu sau către faliment) prin deciziile câtorva inițiați (douăzeci, treizeci de inși bine înșurubați în cancelariile occidentale).
Noi, cu politicienii noștri, abia dacă am trecut de pragul debaralei acestei lumi sofisticate din politica mondială! Nu avem – în funcții cheie! – mari diplomați iubitori de țară și neam, gata să se sacrifice pentru acest popor; nu avem miniștri care să fie respectați de omologii lor din Vest, nu avem atitudinea demnă a celor deloc imparțiali când vine vorba de interesul național.
Dacă vom accepta că suntem – fiecare! – personalități unice, distincte, atunci avem dreptul de a fi subiectivi, de a ne exprima susținerea sau scârba față de o idee sau de o personalitate publică. N-am auzit să se fi înființat vreo instituție de Stat care dă certificate „imparțiale” privind valoarea publică a unuia sau altuia. Nici n-am știre despre vreun soft care decide rece, matematic pe cine trebuie să adulăm și pe cine trebuie să ostracizăm. Avem minte și suflet tocmai pentru a decide singuri pe cine iubim și pe cine urâm. Cerința de-a fi în orice situație „politically correct” este o formă perfidă de dictatură impusă de mediocritatea și lașitatea unor inși care refuză să-și asume responsabilitatea opiniilor proprii. Evoluția este o luptă, iar luptătorii nu sunt imparțiali!
Laurentiu a zis
Felicitari Stefan, ai dreptate.