Cind toata lumea petrecea de sarbatori, profitind de zilele libere, maicile zoreau la pamint, profitind de caldura soarelui, itit cu zgircenie de peste dealurile Parincei. Pentru ele, ziua de 1 mai nu a insemnat altceva decit o zi obisnuita, dedicata rugaciunii si muncii. E primavara, iar pentru un gospodar, ca si pentru maicute, acest lucru inseamna truda pentru o bucata de piine obtinuta cu sudoarea fruntii. Nu e loc pentru odihna, asa cum se intimpla dincolo de portile manastirilor, cu oamenii traitori in lume. Fiecare clipa semnifica pentru ele un pas inainte pe calea mintuirii, notiune si sens al existentei care celor mai multi dintre noi ne scapa. Nu sint multe la numar, pentru ca „tinerii de azi nu mai lasa loc si pentru aceasta vocatie”, dupa cum ne-a spus maica Tatiana, dar toate „miresele lui Hristos” de la manastirea Parincea se straduiesc ca dincolo de pridvor sa fie un coltisor de rai. Iar asa ceva nu se poate fara stradanie indelungata si rabdare. Una la bucatarie, trei-patru la cimp, doua la vite, si asa mai departe. Ca-ntr-o mare familie, cu ascultari diferite, la fel de importante pentru viata obstii. Cu siguranta ca nu le este usor, chiar daca nu marturisesc pelerinilor, dar e evident ca indura toate cu bucurie duhovniceasca si cu gindul ca sint purtatoare, pe mai departe, a unei traditii vechi de secole. Iar acest lucru se vede pe chipul lor.
In zona Parincea viata monahala isi are originea prin secolul XVII, daca nu chiar mai devreme. Biserica veche a manastirii a fost construita din birne de lemn in anul 1702, dar dupa spusele batrinilor, atunci a fost adusa de la Cucuieti in satul Zlatari, carata pe talpici cu vitele. A fost asezata in cimpie, intre Parincea si Zlatari. De aceea a si cazut prada tilharilor in doua rinduri, lipsind-o de bunurile necesare bunei rinduieli crestinesti. In anul 1991, aici a fost infiintata, cu binecuvintarea Prea Sfintitului Episcop Eftimie al Romanului o manastire de maici, sub obladuirea maicii starete Evlampia Corciu, si a preotului duhovnic Mihail Velea. In 1995, sfintul lacas a avut parte de reparatii capitale, fiind sfintit la 14 iulie 1996.
Dragostea bacauanilor si a satenilor din imprejurimile Parincei au facut necesara constructia unui noi biserici, mai incapatoare, in care sa incapa sutele de credinciosi care doreau sa participe la sfintele slujbe aici, la „sfintul Nicolae din cimpie”. Cu ajutorul unor sponsori, a unor oameni de bine in anul 1997 s-a pus temelia unei biserici de 250 mp, cu hramul „Nasterea Maicii Domnului”. Proiectul a apartinut arhitectului Mariana Moldoveanu, iar pictura in fresca a fost realizata de pictorul Mihai Chiuaru. Lucrarile s-au incheiat in anul 2004, gratie implicarii totale a staretei Evlampia, a soborului de maici si a altor credinciosi, dispusi sa dea o mina de ajutor obstii de la Parincea. „A fost usor, multumim lui Dumnezeu pentru toate. Daca ar fi fost astazi sa o luam de la capat, cred ca ne-ar fi mai greu. Ne-a ajutat mult Maica Domnului si Sfintul Nicolae”, ne-a zis stareta manastirii. Sfintirea noii scari catre cer a avut loc la 12 septembrie 2004, slujba fiind savirsita de catre P.S. Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, alaturi de un impresionat sobor de preoti.
Acum, la Parincea, poate poposi orice om dornic sa se regaseasca pe sine ori sa-l descopere pe Hristos. E loc pentru toti. Nu te poti simti singur ori trist. Esti inconjurat de dragostre unor persoane pentru care trairea in duhul credintei ortodoxe semnifica insasi esenta vietii. Ca sa nu mai adaugam frumusetea bunei rinduieli din fiecare ungher care face din manastirea „Sfintul Nicolae din cimpie” un coltisor de rai, ce trebuie vazut de toti crestinii.
Lasă un răspuns