~2 min lectură 2 comentarii

Fostul primar din Zemeș a ajuns să păzească instituția pe care a condus-o

Gabi MIHAI

ts2.pol.primar.zemes1
Fostul primar din comuna Zemeș s-a angajat ca polițist comunitar. Ioan Șelaru a fost primar al comunei Zemeș timp de două mandate, între anii 2004 și 2012, din partea PDL Bacău. După cei opt ani în care a condus destinele comunei băcăuane, Șelaru s-a văzut învins la alegerile locale de Costel Dudău. Șelaru, înainte de a candida la Primărie a fost angajat al instituției la departamentul de urbanism. Astfel, după ce a pierdut alegerile, la finele lui 2012 și-a reluat vechiul post. Însă primarului Dudău nu i-a picat bine situația, susținând că avea nevoie de un specialist pe post. „El și-a reluat vechiul post, însă eu aveam nevoie de un specialist adevărat pe postul respectiv” – susține cel care a câștigat ultimele alegeri.

Astfel, Șelaru s-a reorientat și a devenit polițist local în comună. „Nu puteam să îl dau afară pe om – ne-a declarat primarul Costel Dudău. Așa că i-am dat un post la Poliția Locală”.

Șelaru susține însă că decizia i-a aparținut și nu îi este rușine că pleacă din nou de la zero. „A fost alegerea mea. Sunt obișnuit să pornesc de la zero. Am ales un post inferior celui de la urbanism, pe care îl aveam. Am facut-o pentru liniște, până la urmă tot banii ăia sunt. Oricum, nu mă văd aici și peste zece ani” – ne-a spus fostul primar.
Mandate neproductive

În ciuda poziției de primar pe care a deținut-o timp de două mandate, se pare că Șelaru nu a reușit să „se aranjeze” prea bine. Conform declarației de avere, fostul edil a rămas cu un teren, o casă și un autoturism BMW din 2001, avere pe care o deținea și când a intrat în Primărie. „Am văzut ce se întămplă prin jurul meu, dar eu nu sunt genul – ne-a spus Șelaru. Îmi place să fiu cinstit”. Glumind, fostul edil ne-a spus că o parte din zemeșeni îl salută cu „Să trăiți, dom’ polițist!”, alții încă îi mai spun „Să trăițI, dom’ primar!”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. v
    vasile
    23 ianuarie 2014, 13:38
    0

    Un exemplu demn de urmat, si in mandatele de primar dar si acum, fara sa se aleaga cu cv beneficii el ajuta uneori fiind criticat dc o face .

  2. p
    popescu
    23 ianuarie 2014, 14:34
    0

    Din cele de mai sus reiese ca o primarie este un loc de munca pe viata… Nu cred ca nomenclatorul meseriilor din Romania cuprinde meseria de „primar”. Mai mult decat atat nu mi se pare normal ca locurile de munca din primarie sa fie dedicate fostilor angajati in loc sa fie un sistem deschis in care cei mai competenti (eventual cu studii corespunzatoare in administratie publica) vin sa schimbe ceva… Ni se pare absolut normal ca dupa atatia ani fostii demnitari inca sa fie cu ceva mai presus decat simplii cetateni?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.