La Instituția Prefectului – județul Bacău s-au desfășurat ședințele lunare ale Colegiului Prefectural și Comisiei pentru Dialog Social, în care s-au prezentat bilanțurile activității pe anul 2013 ale structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și ale serviciilor deconcentrate cu impact direct asupra sănătății cetățenilor.
La Colegiul Prefectural au fost prezentate informări privind activitatea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.
În ședința Comisiei pentru Dialog Social s-a prezentat evoluția șomajului înregistrat și măsurile implementate de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău în vederea diminuării acestui fenomen în anul 2013.
Ședințele s-au încheiat cu prezentarea raportului de activitate a Instituției Prefectului – județul Bacău pe anul 2013. „Suntem parte integrantă în procesul de administrare a vieții de zi cu zi a cetățenilor județului Bacău – a declarat subprefectul Dorian Pocovnicu – șI le mulțumesc tuturor șefilor instituțiilor publice, angajaților acestora, precum și Consiliului Județean Bacău, parteneri ai Instituției Prefectului – județul Bacău în multe proiecte de interes județean, pentru profesionalismul de care am dat cu toții dovadă în gestionarea cu oameni din ce în ce mai puțini a unor situații și a unui volum tot mai mare de muncă. Le mulțumesc, de asemenea, sutelor de persoane din structurile angrenate în managementul situațiilor de urgență, care au asigurat necondiționat permanența 24/24 de ore pentru ca intemperiile vremii să-i afecteze cât mai puțin pe cetățenii județului Bacău și este îmbucurător faptul că nu am avut drumuri blocate și nici situații grave”.
ion a zis
prefectul nu a fost la bilant? de ce? este cumva la ski?