Concursul „Inspirați de Eminescu la PambacCaffe”, organizat de societatea Pambac, din Bacău, pentru omagierea poetului Mihai Eminescu la 164 de ani de la naștere, a fost finalizat, sâmbătă, 1 februarie, prin gala laureaților. La concurs au participat elevi din clasele 0 – VIII ale școlilor băcăuane, iar gala a avut lor, evident, în cea mai nouă locație PambacCaffe, dechisă pe Bulevardul Unirii (lângă Autogară). Dintre cele circa 80 de lucrări primite – desene, poezii și lucrări în proză -, 17 au fost finaliste, iar organizatorii au acordat șapte premii, care au constat în torturi pe care au fost reproduse fragmente din lucrările premiate, diplome și cărți.
O mulțime de copii, dar și de părinți și profesori, au umplut la refuz unitatea PambacCaffe. Incinta magazinului, care și-a ransformat, pentru acest eveniment, pereții în veritabile simeze, a fost intimizată chiar cu lucrările premiate, expuse în variantele lor originale. Lacul albastru, pădurea somnoroaselor păsărele, codrii de aramă și pădurea de argint au prins chip și culoare în desenele copiilor băcăuani. PambacCaffe – un gen de magazin care este prin concepția brandului unul apropiat de sufletul clienților – a devenit, astfel, o galerie de artă ad hoc, dar și o sală de cenaclu literar în care moderatori au fost poeții Cristina Ștefan și Sebastian Șufariu.
„A fost prima acțiune din anul 2014 organizată de Pambac prin noul brand PambacCaffe – a spus Tatiana Șoldeanu, director de marketin al Pambac. O acțiune prin care am dorit să ilustrăm căt mai bine și secțiunea aceasta care privește sloganul «PambacCaffe – cofetărie, patiserie, gust și fantezie». Ne-am referit, acum, la «fantezie» și ne-am gândit să începem anul cu un concurs pe teme eminesciene, pentru că ianuarie este o lună pe care o considerăm dedicată marelui nostru poet. Ne-am bucurat de o largă participare și am dat premii care au fost torturi ornate chiar cu aceste lucrări, dar în variantă… comestibilă. Am decoperit talente, cu această ocazie. Alături de noi a fost cenaclul «Lira 21», care ne-a ajutat la jurizare. În total au fost acordate șapte premii.
Iată și finaliștii concursului. Categoria „Desen – clasele 0 – IV”: Daria Cercelaru, Octavian Eduard Farțade, Daria Maria Stratula, Bianca Maria Tapalagă și Rhiana Cristina Vagner (clasa zero). Categoria „Poezie – clasele 0 – IV”: Tudor Stolniceanu, Vlad Ungureanu (clasa I) și Ștefania Zediu (clasa a II-a). Categoria „Desen – clasele V – VIII”: Alina Elena Anghel (cl. a VIII-a), Maria Ioana Ciorișteanu (cl. a V-a), Ioana Paic (cl. a VII-a) și Ivu Carina (cl. a V-a). Categoria „Poezie – clasele V – VIII”: Carina Ivu și Andrei Ungurianu (c. a VI-a). Categoria „Proză – clasele V – VIII): Eliza Chiriac (cl. a V-a), Ioana Paic și Vlad Chelaru (cl. a V-a). Premiul pentru cel mai mare număr de like-uri pe Facebook a fost câștigat de Maria Theofilopoulos (Cl. a VIII-a).
Lasă un răspuns