Revanșa a rămas pentru anul viitor
Partida s-a jucat la Sala Orizont, deoarece în Sala Sporturilor începuse să se topească gheața de pe acoperiș și curgea apă pe terenul de joc. Cele două formații s-au acomodat destul de greu cu arena CSȘ-ului, a cărui mică tribună s-a umplut numai bine cu fanii Științei. Totuși, Știința a fost ceva mai exactă în apărare, având și portărița – Bianca Dospinescu -, într-o formă excelentă, chiar în ziua în care împlinea 27 de ani. Bianca a avut în prima repriză un procentaj de 70% mingi apărate, iar pe ansamblul partidei de peste 50% (între care trei lovituri de la 7 m), ceea ce este enorm pentru un portar de handbal. Beneficiind de multe mingi recuperate, Știința a făcut diferența pe contrătac, iar până la pauză soarta partidei era pecetluită. Diferența de 10 goluri s-a menținut până spre final, când relaxarea studentelor și strădaniile nemțencelor au micșoarat handicapul. Oricum, HC Femina a fost departe de a-și lua revanșa pentru înfrângerea suferită în tur. După meci, Bianca Dospinescu a fost luată pe brațe de colegele sale, în aplauzele publicului, iar soțul, Florin, i-a dăruit un buchet de flori. „Am făcut în acest meci exact ceea ce am lucrat la antrenamente. Cred că suntem în progres, dar desigur că mai avem mult până departe. Meciul cu Rapid, de săptămâna viitoare, va fi foarte greu, deoarece atmosfera din Giulești este una deosebită, iar Rapidul este o echipă bună”, a declarat la final Costel Oprea, antrenorul Științei. (Peter KELMANN)

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.