Lucrul la noua premieră care va să fie, la finele lunii martie, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” Bacău, este nu doar în toi, ci şi… foarte muzical. La propriu, actorii care vor face parte din distribuţia spectacolului „încă fără nume” cântă. Cântă în repetiţii şi vor cânta şi în spectacol, unul care, în ciuda „anonimatului” se anunţă de pe acum un succes. Iar doi dintre „garanţii” succesului sunt regizorul spectacolului, Alexandru Dabija, şi numele artistei Ada Milea pe „afiş”, prezenţa ei fiind fizică chiar în aceste zile, în culise, dar pe scena teatrului băcăuan. Cu alte cuvinte, Ada Milea a ajuns la finele săptămânii trecute în Bacău, unde – spune artista – va sta „până când voi termina” lucrul cu actorii băcăuani care vor fi distribuiţi în noua producţie. La propriu, aşadar, lucrul actorilor băcăuani este cu atât mai mult o încântare.
Spectacolul la care se munceşte în prezent, în regia lui Alexandru Dabija, va fi prezentat în avanpremieră, publicului băcăuan, la finele lunii martie, premiera urmând să aibă loc în luna aprilie, în cadrul festivalului Gala Star 2014. Nu s-a ajuns încă la un nume pentru producţie, regizorul lucrând pe texte de Vasile Alecsandri şi Matei Millo, actor şi autor de dramaturgie român care a preluat din personajele comediilor celui dintâi (Chiriţa, de exemplu) pentru a le prelungi „viaţa scenică” prin texte adaptate vremurilor şi moravurilor. Cu sau fără nume, băcăuanilor li se anunţă un spectacol cu mult haz şi cântec la propriu.
Lasă un răspuns