Pomană electorală prin lege!

Alaltăieri, când scriam că „Cinstitul plătește ca prostul!”, nici nu mă gândeam că în debaralele Guvernului se mai cocea o măsură de un populism inimaginabil: ajutorarea datornicilor la bănci cu bani de la buget! Printr-o schemă prin care Statul nu mai încasează – o vreme – impozitul pe venit, cei care au întârziat trei luni cu ratele la bancă vor fi exonerați de jumătate din datoria lunară. Nu spun că cei peste un milion de români aflați în pericolul de a fi executați de către creditori sunt într-o situație roz. Însă mă gândesc la ceilalți vreo trei milioane de datornici extrem de corecți, cu plățile la zi, care s-au chinuit să economisească și să-și reducă toate consumurile, iar acum cad de fraieri.

Situația asta îmi amintește de „bunăvoința” comunistă: pe cei cu trei-patru copii, chiar dacă erau bețivi notorii, nu puteai să-i dai afară din fabrică, iar la doi ani li se prescriau datoriile la chirie, întreținere și utilități. Însă atunci trăiam „sub dictatura proletariatului”… Ce fel de capitalism și societate concurențială este în România de astăzi dacă celor indolenți li se prescriu datoriile, iar cei corecți sunt hărțuiți? În momentul în care cineva de la Guvern a propus o asemenea normă legală bolșevică trebuie să fi avut și niscaiva argumente. Aș înțelege logica măsurii dacă s-ar fundamenta pe analize ce demonstrează rapacitatea băncilor sau mecanisme financiare menite să jecmănească poporul. Numai că atunci nu „victimele” trebuie tratate, ci cauzele. Au greșit bancherii? Să plătească ei, nu cetățenii prin taxele și impozitele lor!

Dacă însă regulile bancare și contractele de împrumut sunt corecte și de bun-simț, atunci de ce trebuie să plătim de la Buget inconștiența unora care au vrut cu tot dinadinsul casă la țară și mașină la scară pe datorie?! Alții au împrumutat ca să meargă în concedii sau pentru a-și dota apartamentele cu aparatură electronică de ultimă generație. Dacă știau că nu-și permit asemenea mofturi, de ce au semnat contractele cu băncile? Oricât de democratică ar fi o societate, suntem egali în șanse și opțiuni, nu și în ceea ce privește resursele (materiale, intelectuale, culturale etc.). Doar în sens filosofic „ne naștem egali!”; în realitate, fiul unui țăran cinstit (cu impozitele și datoriile plătite la zi) nu va avea aceeași „intrare” în societate precum fiul unui mare magnat sau al unui „politician de succesuri”. Vorba lui Toma Caragiu: pentru „c-așa-i în tenis!”…

Scutirea (parțială) de datorii acordată celor care nu și-au gospodărit viața cu cap este o formă parșivă de mită electorală. În 2014, avem două rânduri de alegeri: europarlamentare (peste vreo trei luni și jumătate) și prezidențiale. Probabil că manipulatorii profesioniști care îi consiliază pe liderii politici au realizat sondaje și cercetări sociologice care au arătat că la vot vin mai ales reprezentanții lumpenproletariatului, cei obișnuiți să fie asistați de Stat, să primească ajutoare și indemnizații. Cei întreprinzători, micii antreprenori care ajută economia românească să nu intre în comă, s-au scârbit de tot ce înseamnă politică și campanii electorale. Probabil nu mai au chef să voteze nici dacă ar candida Iisus. „I-am încercat pe toți!” – îmi mărturisea un prieten. „Cum se văd cu funcția în poală, încep să mintă, să fure, să prăduiasă țara. Aștept următoarea revoluție, răscoală, răsmeriță sau ce o fi ea. Cu vorba bună, ăștia nu înțeleg mare lucru!”… Doamne ferește ca viitorul să-i dea dreptate amicului meu!
Ștefan RADU