L-am auzit, săptămâna trecută, pe dl. Ponta întrebându-se „Cine mai este liberal în ziua de astăzi?!”… I-am înțeles – cred! – intenția: nu nega existența în sine a liberalilor, ci reproducea marota confuziei contemporane conform căreia doctrinele au murit și politica se face „conform necesităților sociale și economice curente”. După spusele unor debusolați ideologic, „nu există măsuri de dreapta sau de stânga”, ci doar improvizații disperate ale unor inși ajunși la conducerea statelor, instituțiilor internaționale și marilor companii care au scăpat frâiele administrative. Ideologia este fundamentarea teoretică și principială a ceea ce ar trebui să se numească „arta guvernării”. Iar noțiunea de doctrină se referă nu doar la politică; este un „sistem închegat de concepții, principii și teze fundamentale prin care se exprimă o anumită orientare în domeniul filozofic, religios, politic, artistic etc.”, după cum scrie în DEX. Precum personajul din „Moromeții”, cei care habar nu au de aceste noțiuni hotărăsc, simplu, că „așa ceva nu există!”…
Week-end-ul a fost marcat de violentele demonstrații din Bosnia-Herțegovina. Începute cu incendierea instituțiilor regionale de la Tuzla, conflictele dintre populație și forțele de represiune au continuat în Zenica, Bihac, Mostar și – bineînțeles! – capitala Saraevo. Aldin Siranovici, unul dintre liderii manifestanților, a cerut demisia guvernului pentru că „ei ne fură de 25 de ani și ne distrug viitorul”… Cu toții știm la ce se referă. Peste tot, în lume, există cetățeni care s-au săturat de conducătorii care nu sunt în stare să explice convingător care este direcția economică și socială, înspre ce se îndreaptă Statul. Am văzut revolte în Spania, în Grecia, în Italia, dar și în Suedia (mai 2013), Franța sau Anglia. Despre mult mediatizata „Primăvară arabă” ce mai știți? Egipt, Tunia și Libia sunt în colaps. Marile puteri occidentale care au alimentat „revoluțiile” din aceste țări au dovedit că nu au avut o strategie pe termen lung și nu au fost mânate de doctrine clare. Astăzi, în Egipt armata abia mai poate ține funcțional Canalul Suez (pe bani primiți de la Arabia Saudită); în Tunisia se plămădește o nouă constituție, iar Libia este, practic, împărțită în cinci regiuni controlate de diverse grupări tribale care vor să împartă veniturile din exploatarea petrolului. Nu există ideologii acceptate, așa încât colapsul social este inevitabil.
De-abia s-a încheiat marele Forum de la Davos. Bogații lumii și politicienii agreați de ei s-au strâns să discute exact despre deruta ideologică și doctrinară de pe mapamond. Tema de anul acesta a fost – cred – sugerată de Raportul OXFAM (organizație internațională extrem de influentă, cu acțiuni caritabile în cele mai sărace regiuni) care atrage atenția că 85 de bogătași de pe Terra dețin jumătate din resursele planetei, iar un singur procent din populația actuală deține de 65 de ori mai multe averi decât jumătatea săracă a lumii! Documentul arată că îmbogățirea haotică și creșterea discrepanțelor sociale reprezintă pericolele majore ale timpurilor noastre. Papa Francisc, prin cardinalul Peter Turkson, a cerut miliardarilor reuniți la Davos să-și recalibreze atitudinea față de oamenii de pe urma cărora s-au îmbogățit și le-a spus că „averea trebuie să slujească umanitatea, nu să o conducă!”… Este cea mai simplă doctrină. Trebuie doar să acceptăm că fără fundamente ideologice Statul (oricare ar fi el!) nu există! Avem doar o adunătură de administratori ai averii publice, de incapabili să gândească dincolo de interesele personale și de gașcă…
Lasă un răspuns