~2 min lectură 0 comentarii

Bacăul va scăpa de majorări la prețul apei

Claudiu Tanasescu

Prețul apei din municipiul Bacău, dar și din județ a fost majorat anul acesta pentru ultima oară. Consilierii locali băcăuani au aprobat la ultima ședință tariful unic pentru serviciile publice de alimentare cu apă potabilă și de canalizare pe acest an.

act.apa8

“Prețul acestor servicii a fost condus până acum de cerințele europene, prin proiectul cu finanțare europeană atras de municipiul și respectiv județul Bacău – a declarat Leonard Pădureanu, managerul public al municipiului Bacău. De la 1 ianuarie 2014 este un preț unitar și se încheie perioada în care europenii ne cereau prin contractul semnat cu ei majorarea prețului apei. Anul acesta este ultima majorare, iar de acum prețul apei va fi doar indexat cu rata inflației, atunci când va fi cazul”.
Pentru populație, tariful va fi de 3,81 lei pe metru cub de apă, iar pentru restul utilizatorilor de 3,07 lei pe metru cub. Aceștia din urmă vor mai plăti însă și 1,86 de lei pe metrul cub pentru apa potabilă produsă și transportată, livrată din rețelele de transport, respectiv livrată în alt sistem în vederea redistriburii.
Pentru canalizare, populația va plăti 2,81 lei pe metrul cub, iar restul consumatorilor 2,27 de lei.
Prețurile la apa potabilă furnizată populației conțin TVA, pentru restul consumatorilor nu conțin TVA.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.