De mai bine de douăzeci de ani, de când am început să „împrumutăm” sărbători occidentale, printre români se duce un război tăcut.
Pe de-o parte sunt cei stânjeniți de graiul neaoș românesc, cu iz de mititei și brânză de putină, și preferă limba engleză ca pe un blazon „cool”, de unde și apariția împrumuturilor gen „Halloween” ori „Valentine’s Day”, care dau bine pe afișele cluburilor și în mințile rebele ale tinerilor.
De cealaltă parte a baricadei îi găsim pe tradiționaliștii-naționaliști care folosesc drept contramăsuri la englezismele care ne invadează, sărbătorile de Dragobete ori noaptea Sfântului Andrei.
La mijloc, în „țara nimănui”, ne aflăm noi, cei indiferenți, poluați de vacarmul ce invadează cotidianul fiindcă, dând dovadă de un ecumenism demn de țeluri mai nobile, comercianții au adoptat și trâmbițează ambele variante festive, din dorința de a-i ușura de bani și pe unii și pe ceilalți, fără discriminare.
Urlă „no-mans-land”-ul de reclame care te îmbie să-i cumperi jumătății conjugale ciocolată, ciorapi de nylon ori balsam de rufe ca să-i dovedești dragostea nețărmurită fie de Sf. Valentin catolic, fie de Dragobetele pseudoromânesc sau (dă, Doamne!) de-amândouă pentru propășirea comerțului cu amănuntul. Privind de departe acest „câmp de bătălie”, nu pot să nu observ ridicolul acestui conflict dintre cele două sărbători care ar trebui să propovăduiască iubirea.
Ziua Sfântului Valentin, clar împrumutată din zone occidentale, este contracarată cu o sărbătoare venită și ea de undeva de la sud de Dunăre și adoptată doar în unele zone ale țării. Nu știu câți dintre cei care apără tradiția românească pot afirma sincer că știau de Dragobete înainte de 1989.
Cine pierde în acest „război al iubirii”? Probabil că Mărțișorul, acel mic gest a cărui origine se pierde în istoria precreștină a acestui popor și care amintește de începutul primăverii, tradiție îngropată în tot tumultul mediatico-propagandistic, ignorată de mass-media, dar păstrată în conștiința populară.
Păi, după atâtea daruri date de Sfântul Valentin și de Dragobete, bașca taxe plătite la-nceput de an, cine să mai aibă bani în pungă cât să-și mai cumpere un șnuruleț alb-roșu care, atârnat la rever, să încălzească sufletele în așteptarea primăverii?
Lasă un răspuns