Poliţia din Republica Moldova a reţinut 166 de persoane implicate în evenimentele de la Chişinău din perioada 6-8 aprilie, lista acestor persoane putând fi găsită pe site-ul MAI sau la comisariatul general de poliţie Chişinău, transmite Moldpres.
Din numărul total de persoane reţinute, 86 au fost arestate, a precizat Ala Meleca, şefa serviciului de presă al Ministerului de Interne.
De asemenea, 88 de persoane au primit arest la domiciliu, iar 33 de persoane au fost obligate să nu părăsească teritoriul ţării pe perioada desfăşurării anchetei. A fost stabilită, de asemenea, implicarea a 19 minori, care au fost cazaţi la Centrul de plasament pentru minori al MAI, fiind ulterior înmânaţi părinţilor. Copiii respectivi aveau domiciliul în municipiul Chişinău, raioanele Cahul, Străşeni şi Călăraşi. Paisprezece minori se află încă în arest la domiciliu.
Persoanele cercetate în cauze penale se află în izolatoarele de detenţie preventivă, fiindu-le asigurate toate cele necesare, inclusiv ajutorul medical.
Potrivit ofiţerului de presă al MAI, 129 de persoane se află în arest administrativ, primind o pedeapsă de detenţie de la 3 până la 30 de zile.
Rudele persoanelor reţinute au fost informate despre aceasta de către organele de poliţie, inclusiv prin intermediul avocaţilor, a indicat ofiţerul de presă, precizând că anchetele vor continua pentru tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în acţiunile destabilizatoare.AGERPRES
Lasă un răspuns