Între minciună și metafizică

Există o anume reținere atunci când vine vorba să fie puse în dezbatere publică o serie de greșeli și derapaje ale unor slujitori ai Bisericii. În cazul recent al dispariției (și apariției!) elevei din București, până și Poliția se abține de la orice comentarii sau declarații care ar pune BOR într-o postură incomodă. Atitudinea anchetatorilor este total diferită față de modul de acțiune atunci când este vorba de un profesor, un medic sau un cetățean oarecare. N-a fost citat la interogatoriu vreun călugăr, stareț, diacon sau preot, nici purtătorii de cuvânt ai Patriarhiei sau ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, chiar dacă s-a dovedit că au mințit în comunicatele din week-end. Polițiștii și procurorii, cu căciulile în mână, se roagă frumos pe la porțile mânăstirilor din Moldova să fie primiți de către cei implicați în întreaga tărășenie.

Sunt mai multe probleme. Însă cea mai importantă mi se pare minciuna transmisă și repetată de la cele mai înalte structuri ale Bisericii. În vreme ce o țară întreagă o căuta pe Iulia Ionescu, comunicatori în sutană spuneau, fără să tresară, că minora de 15 ani nu se află în vreun așezământ de cult al BOR. S-a dovedit că era o minciună. Dacă un enoriaș se duce la spovedanie și mărturisește că a mințit, duhovnicul îi dă canon, îl pune la post și trebuie să facă mătănii până îi trece cheful să mai mintă. Călugării care au mințit (și au recunoscut fapta) ce au pățit? Nimic! Patriarhia le ia apărarea, Arhiepiscopia spune că așa se face atunci când un mierean cere sprijinul și adăpostul Bisericii și că nu există vinovați în acest caz. Mă întreb dacă părinții sau alte rude disperate că nu știau care este soarta fetei ar fi făcut un gest necugetat și s-ar fi sinucis, păcatul al cui era? „Minciunica” prelaților (după cum încearcă Patriarhia să minimalizeze situația) putea avea consecințe nebănuite…

Adevărul este că numai tevatura iscată de presă a forțat apariția elevei. Personal, nu cred că starețul de la Sihăstria și călugărul care a primit misiunea de a o urca în tren ar fi îndemnat-o să plece imediat acasă. De-altfel, reacția este intempestivă: cum să lași o minoră singură pe tren când spui că era depresivă și că avea reacții necontrolate?! De ce nu anunți autoritățile sau familia? Dacă BOR nu recunoaște autoritatea Poliției, a Serviciului Social sau a altor asemenea instituții, atunci ar fi trebuit să-l contacteze pe preotul din București care a sfătuit-o pe fată din punct de vedere religios. Respectivul duhovnic putea să intermedieze relația cu familia și să asigure un transfer în siguranță pentru copilă. Este greu de înțeles neasumarea vreunei responsabilități față de această elevă. Și chiar față de familia ei. În plus, când întreaga societate se agita și căuta răspunsuri, Biserica s-a mărginit doar la două comunicate mincinoase. Cine a mințit? Poate purtătorii de cuvânt… Poate aceștia au fost induși în eroare de stareții, arhiepiscopii și călugării care le-au transmis datele din teritoriu… În final, minciuna are sutană.
Cazul acesta poate fi un bun moment pentru a evalua corect și secular statutul Bisericii în societatea noastră. Câtă vreme salariile prelaților sunt plătite de la Bugetul de Stat, iar Patriarhul are leafă aproape cât președintele țării, BOR trebuie să se supună regulilor și legilor României. Chiar dacă, birocratic, este organizată ca oricare altă ONG de interes național (cum sunt atâtea: masoneria, Crucea Roșie, federațiile sportive etc.), știm că Biserica este mai mult decât atât. Dar nici nu putem accepta că este ceva suprastatal, de neatins. Între instiutuție și concept metafizic există o distanță pe care unii prelați nu vor să o recunoască…

Ștefan RADU