„Electo-rata” sau „electo-ratata”?

Încă de la început (adică în urmă cu vreo lună de zile!) am spus că zarva din USL nu se va stinge cu una, cu două. De fapt, zavera s-a amplificat. În această perioadă, și unii și alții au spus tot ce au ținut în gușă aproape doi ani. Pesediștii s-au săturat să pozeze public alături de un partid care nu se dă pe brazdă și comentează măsurile populisto-socialiste propuse de stângiști, iar liberalii au ajuns la o răscruce în care își pot pierde definitiv și irevocabil identitatea ideologică (și nu din vina altora!). Fiind an electoral, 2014 obligă ambele formațiuni să clarifice situația și să transmită propriului electorat un mesaj indubitabil. Sunt cele mai mari partide (în acest moment) și nu-și pot permite prea multe ambiguități.
Privitori de nevoie ai acestui spectacol prelungit, cetățenii așteaptă trecerea în actul final: ori la bal (adică divorțul ce va declanșa adevărata criză politică), ori la spital (adică la muncă, într-un nou guvern cu miniștrii propuși de PNL)! Unii au spus că înființarea ciudatei USD (un fel de fan-club al PSD cu membri remunerați cu numiri în diverse sinecure) a fost un răspuns la intempestiva demitere a miniștrilor liberali pro-Ponta. Nu cred! O uniune înregistrată legal nu se face de pe o zi pe alta. Actele, negocierile și toate demersurile erau de foarte multă vreme dospite. De asemenea, nu cred că ieșirea în public a USD a fost un fel de contra-lovitură politică la intenția de aducere a lui Iohannis ca vicepremier. Mai degrabă, a fost o eroare de calcul: probabil că strategii de laborator ai PSD au mizat (prost!) pe „iuțeala de mână” a șmecherilor și „nebăgarea de seamă” a fraierilor. Adică și-au zis că toată lumea se va concentra pe marea remaniere și nu va observa adulterul comis în cuplul uselist. De altfel, conducerea liberală a reacționat la aventura extraconjugală a pesediștilor abia după vreo două zile. Năucit de curvăsăreala politică a partenerului, PNL a zis că ar mai fi o șansă de îndreptare: să alunge amanții din casă și să pună la punct nevasta șturlubatică. Surpriză, însă! PSD, chiar cu fustele în cap și chiloții pe vine, a început să strige în gura mare că i se inventează păcate. Că n-ar fi un capăt de țară să te dai în bărci cu vecinii de scară și că libertatea de a iubi (în dreapta și-n stânga, doctrinar și nu numai…) este de la Dumnezeu. Astfel, o problemă simplă (remanierea câtorva miniștri) a devenit o chestiune de onoare și identitate.

Oricât ar încerca premierul Ponta să ducă discuțiile în derizoriu, deja devine clar că nu-l vrea pe neamț în coasta lui. De ce? Habar n-am! S-a creat o imagine (pe alocuri falsă, cred eu…) a acestui Iohannis care, deocamdată, nu l-a văzut cineva acționând în afara orășelului său, Sibiu (frumos și curat, ce-i drept!). Nu știm cât de bun administrator de țară ar fi. Este un moment perfect pentru a-l testa. Dacă PSD va continua să-l respingă (distrugând USL), s-ar putea să-l martirizeze și să-l transforme într-un redutabil candidat de premier în locul lui Victor Ponta. Tot așa a început și legenda Arafat. Băsescu l-a jignit, oamenii au ieșit în stradă, au căzut două guverne, iar acum n-aș zice că sistemul sanitar s-a reformat și a devenit „ceas elvețian”. În acest moment, demiterea lui Arafat n-ar mai scoate în stradă o sută de oameni… De aceea, mi se pare ciudată încăpățânarea pesediștilor de a-l instala pe Iohannis vicepremier. Probabil că altele sunt calculele subterane. Când ai 70 la sută majoritate în Parlament, poți aproba, într-o singură zi, orice guvern vrei, în orice structură și cu orice funcție inventată. Problema este de încredere între partenerii de guvernare și de… „fidelitate în cuplu”. Altfel, vom trece de la socialista (și perversa) „electo-rată”, la inevitabila „electo-ratată”!