Ca de fiecare data cind ne aflam in perioade electorale (si de vreo doi ani tot in alegeri o tinem!…), politicienii se intrec in promisiuni (de cele mai multe ori) fara acoperire. Ne amintim cu tristete de maririle de salarii si pensii, de ajutoarele financiare de tot felul, de alocatiile pentru cei care se vor repatria si alte asemenea aberatii spuse de la inalte tribune prin noiembrie si decembrie 2008. Cum se asteptau toti oamenii rationali, aceste promisiuni au fost abandonate, ba chiar s-au intors pe dos (vezi sporurile cadrelor didactice). Probabil ca „marii” strategi electorali, cei care construiesc scenariile pentru manipularea electoratului, au ajuns la concluzia ca toate minciunile enumerate mai inainte sint prea recente pentru a mai fi repetate la europarlamentare si – probabil – la prezidentiale. Si atunci au cautat o noua momeala…
Recentele sondaje de opinie arata ca presedintele Basescu pierde procente importante de la o saptamina la alta. In asemenea conditii, artileria grea a propagandei oficiale este in cautare de „proiectile” noi. Nu mai pot fi aduse in discutie minciunile anterioare, asa ca s-a trecut la „delicatese”. Observ cu surprindere ca in saptaminile din urma s-a intensificat activitatea de arestare a diverselor personaje controversate. Nu stiu daca asemenea anchete vor duce la intocmirea vreunui dosar (si, cu atit mai putin, la vreo sentinta de condamnare…), insa agitatia celor de la DNA si de la Crima Organizata da bine la public. Oamenii incep sa creada ca a venit „ziua judecatii” pentru toate puslamalele imbogatite pe banii statului. Incet, incet, dl. Basescu devine un fel de cavaler al dreptatii, de om care pune la treaba institutiile de forta ale Statului. Aceasta este noua promisiune electorala lansata de premierul PD-L si presedintele in functie. Strategia este simpla. S-au pus tunurile pe sistemele speciale de pensii, pe intreprinzatorii care trebuie sa plateasca impozite si pe pierderi si – mai nou – pe smecherii care au facut averi chiar sub protectia politicienilor. Saracia in care traieste majoritatea populatiei este exploatata electoral la maximum. Dintr-odata, nu Guvernul este de vina pentru proasta administrare a resurselor, ci o serie de „privilegiati”. Se omite a se spune ca – de exemplu – pensiile speciale sint incasate legal (adica in baza unor legi chiar de politicienii lui Boc si Geoana votate) si ca modificarea actuala a Codului Fiscal este neconstitutionala. Sint mici… „amanunte”…
Arestarile haotice la care asistam in aceste zile reprezinta doar inceputul unei cumplite campanii electorale. Presedintele tarii si premierul PD-L vor sacrifica tot ce le sta in cale. Fosti ofiteri de interne, acum pensionari, intrati in felurite afaceri dubioase vor fi ridicati de la domicilii pentru contracte vechi de ani si ani; oameni cu bani care au contribuit la campaniile electorale anterioare, in loc de rasplata asteptata, vor da cu subsemnatul in fata procurorilor doar pentru a intregi spectacolul justitiar; directori de institutii locale, oameni loiali unora sau altora dintre politicienii zilei, vor fi demisi, cercetati si acuzati pentru chestiuni demult stiute. Promisiunea electorala de a face ordine in lumea politico-interlopa din Romania este cea mai putin costisitoare. Daca esueaza, vina nu va fi a celor care au instrumentat acest razboi manipulatoriu; vor spune ca „justitia este independenta si sentintele (de achitare) nu pot fi comentate!”… Pina la urmatoarele alegeri (prin 2012…), bogatii se vor imbogati, saracii vor saraci, iar politicienii vor gasi alte „retete” ca sa ne prosteasca…
Lasă un răspuns