Circa 30 de agrefieri, aprozi si agenti procedurali de la Judecatoria Onesti au protestat, ieri, intre orele 10,00 si 13,00, in fata sediului instantei din municipiu, in urma unor nemultumiri acumulate in timp si referitoare, in special, la incalcarea unor drepturi salariale. Protestele s-au declansat in mod spontan, vineri, in ziua de salariu, cind angajatii nu si-au primit lefurile, si au continuat ieri, fara ca activitatea din instanta sa fie afectata. „Am iesit sa protestam fata de neacordarea drepturilor salariale si nerespectarea hotaririlor judecatoresti, definitive si irevocabile, referitoare la aceste drepturi banesti – ne-a declarat Ioan Marius Avram, grefier registrator si purtator de cuvint al personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecatoriei Onesti. Noi nu protestam pentru mariri de salariu, ci pentru respectarea drepturilor obtinute deja prin hotariri judecatoresti, dar si prin lege, inca din 2004, si neplatite nici pina in ziua de azi”. Sporurile restante, obtinute in instantele de judecata, ar fi trebuit acordate in trei transe, din octombrie 2008, martie 2009 si octombrie 2009. Din transa pe luna martie nu s-a primit nimic, iar din cea pe luna octombrie 2008, nu toti au intrat in posesia banilor, fapt pentru care grefierii se pling si de discriminare. „Discriminarea este si mai mare, pentru ca unii au obtinut hotariri irevocabile, dar altora li s-au respins actiunile, desi este vorba de colegi cu aceleasi drepturi salariale”, ne-a mai spus Ioan Marius Avram. In plus exista si diferente la salariul diferitelor categorii de grefieri. „Noi optam pentru o lege a salarizarii unice in justitie, pentru a nu mai exista asemenea discriminari”, ne-a precizat si grefierul Elena Chelaru.
Subfinantare in justitie
Grefierii s-au mai plins si de nedecontarea serviciilor medicale gratuite si a biletelor de transport pentru navetisti, de volumul mare de munca, de blocarea posturilor ramase vacante dupa pensionarea unor salariati sau de lipsa materialelor consumabile. Protestele grefierilor au fost sustinute si de judecatori, insa doar sub aspect moral. „Pentru ca noi, magistratii, nu avem voie sa facem greva, putem doar sa-i sustinem moral – ne-a spus judecatorul Ioan Anghel, vicepresedintele Judecatoriei Onesti. E o problema de sistem, care e subfinantat, si nu de acum, ci de ani de zile. Nu e vorba numai de salariii, ci si de faptul ca nu avem nici macar hirtie, toner sau plicuri, fapt care intirzie comunicarea actelor procedurale catre justitiabili si produce nemultumiri in rindurile cetatenilor”. Ca si grefierii, magistratii nu au primit nici ei sporurilor obtinute prin sentinte judecatoresti, motiv pentru care au inceput sa fie depuse plingeri la CEDO, pentru executarea silita a statului roman. (George MARTIN)
Lasă un răspuns