Cu-atâtea doctorate, murim de foame!

La ora când scriu, nu știu câte voturi va primi Guvernul Ponta 3 în Parlament. Nu știu dacă Băsescu va semna decretele de instalare a noilor miniștri. Și nu știu dacă, pe 17 martie, Înalta Curte de Casație îl va condamna pe Victor Ponta pentru plagiat (decizie ce ar duce la suspendarea premierului și căderea Cabinetului).

Știu, însă, că de luni după-amiază a început o adevărată dezbatere națională: cine sunt tinerii propuși să ocupe funcțiile de miniștri? În prezentarea iluștrilor necunoscuți au abundat datele despre mastere, doctorate și alte cursuri pe la cele mai prestigioase universități americane. Ascultându-l pe tânărul președinte PSD cu câtă emoție și satisfacție citea din CV-urile noilor (viitorilor) săi colaboratori aveam impresia că va declara, din moment în moment, deschisă „olimpiada internațională pe meserii”!…

Să nu fiu greșit înțeles: consider că baza oricărei cariere este școala serioasă pe care a absolvit-o un individ și stagiul de practică adevărată în zone executive (nu deliberative, strategice). M-am săturat să văd fel de fel de „pafariști”, de „urechiști” care conduc instituții, servicii, comisii naționale etc. Inși care n-au trecut cu lecturile lor particulare (obligatorii, în școala generală!) de volumul I al romanului „Neamul Șoimăreștilor”, incapabili să coordoneze cinci subalterni, se refugiază în politică și devin „arendașii nației”. Avem nevoie de oameni bine pregătiți profesional, școliți la cele mai bune universități, dar și cu un dezvoltat sentiment patriotic. Cine nu-și iubește neamul și nu respectă țara primită moștenire de la înaintași, oricât de deștept ar fi, tot o lepră rămâne.

Marota aceasta cu „tinerii care trebuie să conducă țara” seamnă izbitor cu prostia cealaltă, a votului uninominal. În urmă cu câțiva ani, când încercam să argumentez cât de nocivă este propunerea alegerii tuturor parlamentarilor în colegii uninominale, eram catalogat drept vetust în idei și cam nedemocratic. Din păcate (pentru că nu țineam să am dreptate împotriva interesului general!), timpul a demonstrat că am evaluat corect efectele acelor măsuri electorale. Acum, un alt experiment se derulează pe pielea românilor: viețile lor, slujbele, agoniseala ficăruia sunt la cheremul unor guvernamentali tobă de teorie, însă incapabili să discearnă realitățile acestui popor. În general, dau credit – până la proba contrarie – debutanților în diverse înalte funcții de stat. Numai că există momente în care riscul este mult prea mare pentru a ne permite improvizații. Oricât de edulcorat ar fi prezentată numirea unor tineri abia ieșiți din școală în posturi ministeriale, efectele sunt necorectabile. Imaginați-vă că sunteți pe masa de operație, într-un spital, și ar trebui să alegeți între un doctor care a făcut o mie de intervenții similare, cu succes, și un proaspăt absolvent – de Harvard, dacă vreți! – care a văzut bisturiul doar în poze! Pe care l-ați prefera să vă taie? În cărțile de anatomie, fiecare organ este la locul lui, are o anume dimensiune și o greutate standard, iar funcționarea lui este descrisă în parametri generali. În realitate, există oameni care au inima pe dreapta, au anomalii genetice, au șase degete la picioare etc. Nimic nu este „standard” în viața de zi cu zi… Așa este și cu arta guvernării: cetățenii (contribuabilii) au propriile proiecte și interese, au capacități diferite de a se manifesta și urmăresc propriile lor căi. Nu sunt nici roboți (cărora să le programezi reacțiile „după carte”), nici sclavi pe planție pentru a executa ordinele unor guvernanți ce „știu ei mai bine ce fac”. „Ministru” vine din latină și însemnă (printre altele) „servitor”, „cel care servește”. Nicidecum „șef”, „stăpân”, „vechil” sau „ciocoi”…
Ștefan RADU